Nu m-am gandit ca va veni si ziua in care o sa ma gandesc la El, la ideal. La idealul meu...Vreau sa ma trezesc intr-un pat de barbat frumos.. sa miroasa a mar si a zori…si sa-mi sopteasca: vrei un ceai? Acesta este inceputul. E putin adaptat, dar am lasat cuvantul frumos pentru ca are un sens unic pentru fiecare persoana. Cum imi doresc sa arate barbatul ideal? Surpriza sau nu, nu pot sa-mi expun standardele pentru ca acestea nu exista. Nu o sa merg niciodata pe strada si o sa tresar cand vad un barbat si o sa spun: el e barbatul meu ideal. Cat am trait am incercat sa le arat celorlalti ca ideea de ideal nu sta intr-un anumit fizic, ci este legat strict de suflet, de ceea ce te face pe tine sa fii, de maniera in care te influenteaza si de sentimentele pe care le naste in tine. Nu am ajuns la sentimente. Cred ca am mai spus, nu stiu de ce singurul lucru, fizic la acel cineva sunt ochii. Acesti ochi sunt schimbatori. Cand verzi, cand caprui... Asa imi percep din punct de vedere fizic idealul meu iubit. Poate ca suna monstruos sa vezi doar niste ochi, dar ii vad ochii. Ii vad cu ochii mintii si mi-i imaginez cu sufletul. Va avea o imbratisare calda, una diferita de a celorlalti, voi simti protectie, dragoste si daca lumea s-ar termina in acel moment mie nu mi-ar pasa.. si lui nu i-ar pasa. Idealul meu trebuie sa simta ca si eu sunt “ideala” lui. Am invatat ca feedbackul poate pastra ceva si poate sa construiasca lucruri de neimaginat. Se poate ca povestea de dragoste sa fie unica si irepetabila, sa te intelegi excelent cu o persoana, sa discuti cu ea despre cate in luna si in stele, sa simti ca iti cresc aripi cand te afli in compania ei, sexul sa fie o minune pe pamant si sa o iubesti ca pe ochii din cap si cu toate acestea golul existent acolo undeva sa nu poate fi umplut. Este golul raspunsul ideal al intrebarilor legate de idealul meu? Pacat ca nu voi stii raspunsul la aceasta intrebare sau nu-l voi stii exact decat atunci cand voi reusi sa umplu golul. Cand ai impresia ca ti-ai gasit idealul, ceva se intampla…Se intampla totul... pentru ca a fost doar o impresie, o stare trecatoare. sa plang, dar lacrimile vor fi de fericire, o sa fiu trista, dar tristetea va fi cauzata de simplul regret ca nu l-am cunoscut dintotdeauna, o sa ma izolez, da, de lume, dar doar pentru a fi cu el. O sa fac tot ce pot pentru a-i arata cat il iubesc si chiar daca scot cu clestele cuvintele” te iubesc” din mine… pentru el voi comite exceptia. Si nu, nu ii le voi spune in fiecare zi, o sa i le demonstrez zilnic. Caci atunci cand o sa le rostesc, el ma va fi invatat deja ca acolo unde cuvintele se pierd, raman faptele.. In momentul cand totul va veni de la sine si inima imi va spune ca el este alesul atunci voi stii. Doar atunci. Iar intre timp o sa ma amagesc sau o sa-mi continui neobosita cautarea. De ce? Pentru ca sunt sigura ca fiecare are idealul lui, undeva…iar acesta sta si asteapta sa fie gasit, sa fie completat. Iti promit ca nu vei regreta clipa cand ne vom intalni.. dar hai idealule… cauta-ma si tu putin!
