CEILALTI sunt incompletul raspuns la întrebarea „cine sunt?”, dar  îndeajuns cat sa ma descalceasca.
Eu sunt radicalul, iar CEILALTI se afla sub acest radical, dand astfel un sens concret ecuatiei vietii mele.
Toti îmbratisam un sentiment de siguranta atunci cand stim ca exista o matrita în CELALALT care se potriveste (oricat de imperfect) cu continutul nostru. Cred ca asta facem: ne scurgem într-o lunga expeditie de cautare a acelui CELALALT în care sa ne mulam (sau invers), poate de frica singuratatii sau poate pentru ca e linistitor sa ai o „garantie” umana.
Ce astept eu de la CEILALTI? Sa-mi aud ecoul în cuvintele lor sau sa ma depaseasca pana la fascinatie. Astept un gram de siguranta si o satisfacere a nevoile, oricat de egoist ar fi acest act.
Nu cred in existenta solitara; CEILALTI sunt infinitele drumuri ce duc spre mine, ma deschid si ma uimesc de cate pot ascunde eu inluntrul meu. Ei sunt o revelatie si o cunoastere de sine care nu-mi lasa timp de stagnat .

Oamenii se iubesc pur si simplu

Uneori mai simplu, decat pur, ce-i drept.

Îsi masoara coastele

Mainile, inimile, ochii,

Ei sunt cele mai simple notiuni de imperfectiune

Cele mai frumoase masuratori.

Stiu cu totii sa se ascunda în pantofi, bluze si pantaloni

Din aia negrii 

Oamenii se iubesc sincer si englezeste

Au dimineata vocabulare colorate

Din care scot love-ul si îl lovesc din plamani

Catre soare

Au maini si ochi, si pantofi

Din aia luati din alte magazine

Oamenii iubesc fara sa stie ce e aia iubire

De multe ori se trezesc vorbind despre ea

În fiecare dimineata se trezesc uzi si legati

loviti.

love-iti.

Ólafur Arnalds - Fyrsta from Christoph Heyden on Vimeo.

A trecut mult de cand n-am mai scris..Intre timp, am uitat totul despre mine.

Ma am, dar nu stiu cine sunt

..si-am simtit fiecare zvacnire din suvoiul de sange care-mi parasea trupul..iar peretii erau albastri..si albastrul cuprindea rosul, nu invers!

..Nu invers..

Nimic nu e clar..nu stiu daca vreau sa fie

Totul se schimba

Am ramas cu 2 initiale

Am ramas doar cu bucati de piele, dar niciuna nu-i a mea

Sunt inconjurata de parfumuri care nu-mi mai spun nimic, nu ma mai fac sa tremur. 

Urma ta va fi mereu pe mine. Nimeni n-o s-o gaseasca niciodata..Am ascuns-o atat de bine, incat uneori nici eu n-o mai gasesc..Dar e de ajuns decat sa inchid ochii si e acolo din nou. Esti un salbatic pentru ca mi-ai acoperit rana cu haine, mult inainte sa se vindece

Inchid ochii si totul devine gri

Si cad

De prea mult timp..cad

E groaznic sa astepti sa te prabusesti si sa nu se mai intample

Mi-e dor de fantana in care era sa mor

Nu, nu e povestea mea, dar e sigur a altcuiva..

Ritmurile..ele imi mai amintesc

Hai..stinge-te..iesi din tine..inceateaza sa fii

Tu cine esti? Cum ai ajuns inaintea mea? Ce cauti in cearceafurile astea? Ai vreo poveste? Ti-o amintesti macar? Crezi in cuvinte? De ce esti gri?

Gri dorian. Dor, da, da, tuturor ne e dor..

Pelicula alb-negru zgariata...cazi in alb, cazi in negru..Orice ai face, sa nu cazi in gri! Acolo totul se complica..

Totul e bruiat...ca picatura de apa care se transforma intr-o nota de pian

Insa pana si pianul pare dezacordat asta viata..

Ati plecat cu totii si m-ati lasat singura in ceata

Dar ceata e frumoasa

Ceata e sincera

Stii?

..nu, n-ai cum sa stii

Lasa-ma sa ma pierd, vreau sa ma pierd

Nu, singura.. 

De asta data m-am dedublat

As vrea sa am niste randuri in care sa ma inec...dar pleoapele-mi sunt prea grele

Dimineata cand ma trezesc nu vreau sa deschid ochii..lumina ma doare, doar..nu..nu vreau sa vad nimic..

Totul e in mine

Sau era..

Stii care e secretul meu? Vrei sa sa-l afli? Niciodata..

Inca pot sa mi te reproduc perfect in minte. Every piece of you..every pore..every feeling you ever made me feel

Si atunci, nu stiu de ce, ochii mei decid ca au nevoie de putina liniste, se inchid si incep sa scape cateva picaturi de apa sarata

In alta ordine de idei, totul e definitiv

Aparent definitv, stii versul?

Cutia pandorei..aproape ca i-am stricat yala sarmanei..

Ce rost mai au buzele rosii?

Sunt si eu, la randul meu, caprioara. Iar voi ma vanati cu ochii insetati de voluptate

Haide, da-te tuturor..vezi daca te face sa sfarai de pofta

Toti se dau 

As vrea sa se dea la o parte

Make room, it's too crowded in here

Gandurilor, dispersati-va

Oaselor, reatasati-va

Buzelor, taceti

Mainilor, ascundeti-va

Ochilor, visati din nou

Urechilor, liniste

Talpilor, pasiti cu atentie

Nu vrem sa cadeeem. Numai ca poate eu vreau..eu intotdeauna am vrut..ceva..

Crezi ca ai iubit?

Ce te face sa crezi ca ai iubit?

Reconsidera tot

Get some perspective

Ai incercat? Gata, te-ai pierdut. E un prag peste care nu poti sa treci inapoi. 

Totul e un drum fara intoarcere. Si pe deasupra, fiecare straduta o capcana. Pe oriunde incerci sa te ascunzi, esti blocat

Sunt indescriptibila, asa ca nu incerca sa imi saruti alunita sau sa te prefaci ca o cunosti

Numai eu imi stiu pielea

Iar drumul acela se pierde in cenusa si praf

Si aerul se simte albastru

Si degetele ma dor

Ma dor de mangaiat fara sens

Fara sa meriti

Ma dor de alintat necunoscuti

De oferit mult putinului

De ce? Pentru ce?

Pentru un contrast ridicol de dureros

Pentru o asteptare frustranta...in urma careia sigur nu iese ceva bun

Asa ca ce sens mai are totul?

Ce sens mai are orice?

Spune-mi

Bea putin revelator..poate ai o revelatie

Nu te uita in jos

Imi stii pielea, dar ai uitat sa ma privesti

Let me know when you have the answer

I probably won't be there to hear it

Why?

Fiindca am plecat sa ma inec

Da, imi place sa ma inec

Atat vreau..marea din vis

E de neconceput

E de neinteles

Sunt de neinteles..

 Si acolo, adanc..sub toate acele cuvinte...zace un fluture strivit care inca n-a murit..inca mai bate usor din aripi..

Doar eu pot sa-l aud

Noi iubim pentru ca putem reinventa matematica timpului la nesfarsit si-l putem împarti la doi fara sa ne dea vreodata prea putin. Iubim pentru ca asta e primul capitol din cartea noastra de temelie si de aici curg toate dramele si extazurile care ne fac “mai oameni”. Iubim defectuos, iubim imatur, prematur, iubim în toate formele neregulate, iubim naiv, iubim imperfect, dar o facem, la superlativ chiar. Eu nu am cunoscut mediocritatea în “a iubi”, cum n-am cunoscut nici regretul. Ce înseamna a regreta ca ai iubit pe cineva? Împatureste oamenii, frumos, în sertarul memoriei tale si cauta sa umplii contururi noi, caci dragostea e singura noastra resursa inepuizabila.

Iubim pentru ca pentru asta am fost construiti din punctual zero si pentru ca altfel ne-am clatina.  Iubim pentru ca numai asa ploaia e simfonie si nu doar zgomot în pervaz. “Iubim” este o constanta si o ecuatie din care ne extragem si ne introducem.  Mai iubim de dragul începutului si echilibrului si mai iubim ca sa aflam ca defapt noi nu avem defecte ci doar cate o spirala rebela în aceasta schita a eului nostru.

Sunt miliarde de raspunsuri la întrebarea asta si prea multe tin de intangibil. tin de cum miroase pielea noastra sub alte maini, de cum se schimba geometria fetei cand ne-ntalnim perechea, de cum visam atat de infantil…

De unde reactii chimice? De unde endorfine? Mie sa-mi lasati dragostea inexplicabila ca-i mai placuta asa.

Cum sa trag eu linie sub tot ce-am scris cand niciodata nu va fi de ajuns? Dar încerc s-o fac spunand ca iubim din simplul fapt ca “unu” e cea mai trista cifra din lume. Eu iubesc pentru ca-mi place cum se loveste verbul asta de timpanul inimii mele.

Tine-mi dimineata de vorba -

Cam atunci visez eu cel mai urat

Si nu lasa sa ma fure suspinul.

La pranz sa faci vant singuratatii

S-o plimbi pe alei pustii, necalcate-n picioare,

S-o duci în statia de-autobuz si s-o trimiti cat mai departe.

Noaptea s-o speli de cerneala,

Pana se scurg cuvintele de pe bolta cereasca

În zoaie subtiri si stele sparte.

 Cam atat as avea de zis

Scrie-mi ceva,

Hai, scrie-mi..

De dragul timpului ce ne sta ca punct de intersectie

Al lumilor paralele din care venim

De dragul timpului ce trece printre noi

Si ne zgarie umeri si-obraz stang

Si ne rupe fire de par,

pana chelim pe dedesubt de la atata vreme.

Mai scrie-mi ceva,

De dragul vorbelor ce-mi mangaie timpanul

Pana se dizolva-n ceata gandurilor multe,

De dragul vorbelor în care,

Tu stii,

Eu nu mai cred..

Mai scrie…

Din drag de dor nebun, uitat ca semn de carte,

Strivit de litere din plumb bacovian

cu spinari cocosate.

 Si daca nu, macar din drag de mine,

fa bine si ma minte!

Doar sa-mi mai desenezi pe suflet

vreo doua cuvinte.

                                                În litere sunt mici coagulari de chin 

Desmat de versuri efemere.

Din toate sunt cate putin,

Din toate-adun cate-o durere.

Fara de voce mi-ai compus Romante,

Tu, Minulescule fara egal,

Iar tu, Nichita, mi-ai blocat sperante

Ma spal intens si consecvent,

Sa-mi curat Boala lui Sorescu 

O fac cu calm, dar insistent.

m-au gasit norii

 si mi-au încalecat corpul cu umbrele lor

 m-au gasit firele de iarba

 si mi-au gadilat urechile cu zgomotul lor teribil

 m-a gasit gandul

 ca te pot face sa dispari stingad lumina

 m-a gasit marea

 m-au gasit orele

 si mi s-au asezat cuminti ca pisicile în poala

 m-au gasit lanuri de maci, nunti de fluturi, stele cazatoare,

 universul m-a gasit, scarpinandu-se neglijent în buric,

 m-ai gasit tu

 cand te-ai împiedicat si ai cazut în bratele mele

 eu nu m-am gasit,

 de mine ma pot ascunde cel mai bine.

mana mea dreapta îmi face cafeaua atat de buna

tot ea îmi tine umbrela pe timp de furtuna

mana mea dreapta sta mereu în dreapta mea la masa

ma insoteste umila, atenta, pe strada, prin casa

mana mea dreapta e buna la toate

uit-o, sta atat de frumos la soare, pe spate

mana mea dreapta chiar e mana mea dreapta

hotarata acum spre tine se îndreapta

am trimis-o personal sa-ti spuna

ca pe cerul senin se scalda o luna

tie,

am sa-ti las candva,

un fel de mostenire

(sa nu-i zic amintire

ca poate nu iti va placea);

toti pasii-mpiedicati pe drum

si degete-nmuiate-n scrum,

saliva rece pe buza de sus,

sa-neci in ea tot ce n-ai spus…

si dintii prinsi adanc in piele,

parafa-n piept

“larevedere”

De mult sunt muta si cu cat incerc sa vorbesc mai mult cu atat ma pierd in litere, in spatii, mai putin in cuvinte. Ma intreb cand am incetat sa vorbesc, sa iti trantesc cuvinte frumoase in fata, sa iti zgudui zambetul de pe buze si sa iti arat ce simt. Nu exista un tu, exista toti cei din jurul meu. Si urlu in tacerea asta. 
Singurele momente cand ma arunc in cuvinte este cand mimez usurinta cu care pot sa vorbesc, sa lamuresc ce vreau sa zic de atata timp. Sunt atat de calma, ca si cum mi-e atat de usor sa flatez, sa jignesc, sa vorbesc, sa vorbesc.
De ce alcool si cuvinte? Pentru ca se completeaza. Oamenii muti beau alcool. E un tratament rapid pentru cuvintele care vor sa-ti iasa pe gura, cu un scop nobil. Sa te dezmuteasca. Alcoolul e murdar, e ieftin, e vechi. Cu totii se ineaca in el cand vor sa vorbeasca. Faci o gargara de cuvinte, te golesti de ganduri mute si poti sa zambesti din nou.
Astazi nu mai bem. Maine nu mai bem alcool. O sa il mimam, si poate cand ceilalti nu vor mai putea distinge mima reusita de realitate, o sa putem vorbi usor. Hai sa mimam alcoolul, hai sa vorbim. Hai sa ucidem tacerea pana nu ne ucide ea.

That beautiful feeling when you finally find something you've been looking for so hard

Stii, noptile sunt grele si oamenii din ce în ce mai putini. Iar Apocalipsa asta e un fenomen pur subiectiv, un fel de viraj brusc în urma caruia esti rupt în bucati, aruncat cu gratie într-o masina de spalat si curatat de orice vlaga, printr-o simpla apasare a butonului de centrifugare. Si ma iau cumva de pe jos si ma pun la loc. Bucatile se lovesc una de alta, fosnesc sub piele, dar nu trec de ea, prin ea…  Sub talpile tale mereu mi-au scrasnit oasele simultan, ca dupa o pregatire anevoioasa, în care fiecare muschi stie cand sa se desprinda, iar fiecare cartilaj se rupe la timp. Nimic nu întarzie: nici tu, nici durerea, nici zgomotul, nici pauza adanca a repunerii… la loc.

Uneori nu-i nevoie decat de prezenta unei a doua persoane în camera ca sa ti se aline sentimentul de singuratate. Unul ar fi de ajuns. Tacerea vindeca mai bine si mai multe, daca mai e împartita si cu altcineva; atmosfera claustrofoba se subtiaza treptat, linistea se umple cu zgomotul pasilor, iar frica de a adormi se dizolva într-o calmitate nebanuita. Nu credeam sa pot umple doar atat de putin din camera asta. Dedesubtul libertinajului din noi zace o sete de echilibru incomensurabila. Fugim de oameni si de noi, ne autoproclamam nonconformisti, fumatori de nopti albe. Alergam cu totii spre aceeasi stabilitate, fie ea de orice fel, întrucat orice dezechilibru ne este fatal.

E  dimineata, camera e goala, dar plina de-o liniste categorica; nu se alege nimic de mine.

Straina de vantul hoinar... ma gandesc la flori.. adun cu mintea puful gandurilor în manunchi de papadie si... nu stiu pe care s-o aleg sa-mi fie pentru un dor de departe... de departe, al copilariei..campuri..maci.. am stiut din totdeauna ca macul creste în mine.. floare rosie se naste într-o primavara si unduie linistea tacerii într-o vara cu snopi de grau tainic ascunsi în împletitura galbena a spicului.. macul..fragilitatea..petale rasfirate pe un orizont peticit de ploaie, într-un gand efemer de toamna.. Macii..m-am stiut dintotdeauna nascuta din culoare rosie.. renascuta din fragilitatea vietii, atat de puternica, atat de efemera, atat de vie!

Odata, un mac mi-a spus povestea iubirii încrustata în tacerea vantului.Era o fata închisa într-un bob marunt de nisip, lacrima închisa într-o piatra de durere, o lacrima care tinea în ea pulsul vietii pana atunci cand se va naste, într-o lume a trairii, a viului!

Vantul purta samanta spre locul unde se zamisleste ploaia, acolo unde se nasc norii, acolo unde renaste lumina...la casa vantului, de unde pleaca toate cele cunoscute spre zari necunoscute.

Un bob, o samanta doarme la radacina graului, în locul în care creste mirosul painii din galbenul împletit al soarelui în firul de grau.

Doua palme de nori adorm samanta într-un culcusl de tarana...

Alintata de picuri de roua, hranita de lumina, mangaiata de vant creste...creste...floare de mac...rosie, vie, minune pentru viata, minune din minunea vietii.

Era o simpla poveste a cresterii fara întamplari culminante, doar o întamplare a firii, o întamplare a lui a fi!

Rosu si viu!

Am închis ochii, am lasat sa picure din ei o lacrima de iubire pentru micuta floare, un picur din sufletul meu cald, pulsand, rasad de floare rosie.

Am înteles ca am floare de mac în inima, am înteles ca mi-e inima floarea de mac...am înteles ca pentru mine, macii...sunt sublimul iubirii.

De ce?

Pentru ca nu exista puritate mai rosie a naturii decat în plapandele lor petale...viata mai fragila si mai puternica decat a lor.

De-as rupe o floare de mac...moare atat de repede...de fapt, cand o rupi...cand rupi tulpina fragila...imediat petalele plang în lacrimi rosii catre pamant... plang eterna suferinta...atat de rosu...atat de pur...atat de repede...

De o las în bataia vantului se tanguie, lin, rostind balada celor care îsi cheama, în dor, iubirea unul catre celalalt – este atata frumusete si atata tristete în plapandele lor fiinte încat...sunt o minune ca traiesc, totusi!

Balada iubirii în rosu de mac...pe-o petala de mac scriu destul cat sa încapa în sufletele dragi care mor cu o toamna si renasc într-o primavara...traind într-un mac o iubire de-o vara împletita în cununa de grau din spic galben de lumina.

Iubirea ne vorbeste într-o petala de mac atunci cand cuvintele au încetat sa mai existe...s-au împlinit într-un mac...maci...si-o inima rosie..

Liniste.Liniste.Si mai multa liniste. În camera domneste o atmosfera de înmormantare prelungita, cu ecouri largi de ochi închisi si ganduri hoinare.

De cate ori ma uit la tine ma gandesc ca am stat în loc de durere de cateva ori, de alte cateva ori am crapat de turbare, dar de cele mai multe ori am stiut ca e un miracol caci sunt aici si ca vad de exemplu cum dormi.Mi se pare mai mult miracol în asta decat în oricare alte cuvinte în care n-am încredere sau de care mi-e frica.De altfel nu conteaza, nu fac altceva decat sa ma sprijin de balcon privindu-mi mainile.smashing dashing loudable sadness flying through the mind skies.Si înainte sa-mi dau parul de pe fata ne mai privim o data si-mi bate inima speed, speed give me what i need si ne facem praf.Cam atat a fost, cum ne-am pune aceeasi melodie fiecare în casca lui 1,2,3 run si ne-am fute.Cat de imense sunt chestiile tacute si mai ales cat înseamna chestiile astea acum.

Am scutire medicala de la ce numiti voi viata, intrucat m-am îmbolnavit de nepasare. Înghesuita-n plapuma de vise buhai iluziile indecise de ieri si pana azi; Febra timpului mort imi stoarce corpul de neputinte si în curand am cam sa mor de-atat nimic.

Pe mine ma vaneaza noaptea doar vise efemere, cu par desprins si umeri goi si ochi plin de durere. Si stau asa, ma uit la ele, le mai întreb de unde vin si cine sunt. Dar ma privesc sfios si lung, isi musca buzele si fug…

Ne mintim folosind adevaruri minore, dar care nu au influentat niciodata decizii, si drumuri. Astazi sunt o mincinoasa si ma bucur ca vad asta. Nu ma scuz pe mine, nu ma acuz ca nu simt, ca nu vreau, ca am o telecomanda a creierului meu ce resusciteaza muschiul emotional la maxim. Il sugruma si il supune non culorii... cand o sa arunc telecomanda in lacul asta tulbure o sa stiu ca traiesc din nou. Dar astazi aleg sa fiu doar o mincinoasa, nu un erou al propriilor frici. Astazi sunt doar o mincinoasa, nu si o lasa. Maine pot sa fiu o domnisoara, si sa pastram formalitatile unei injuraturi ale propriei minciuni. Nu ma judeca pentru ce sunt astazi, cand in alte zile nu sunt cum am fost acum. Nu plange pentru ce-ti spun astazi, daca nu iti spun asta in fiecare zi. Nu ma crede maine, daca ieri ti-am spus adevarul, si asteapta un pic, daca ieri ti-am spus sa pleci. Nu ma amuza cand vreau sa fiu trista, nu ma minti cand vreau sa fim sinceri, nu te astepta sa nu te mint niciodata, cand ma presezi sa vorbesc, si sa inghit tacerea cu un pumn mari de semne de intrebare. Ma simt exclusa, nevoia mea de a tace nu conteaza.Minciuna mea e o pedeapsa, dar astazi, sunt tot o mincinoasa. Nu vreau sa fiu egoista. Pentru ca nu vreau sa ma minta.

Am stat sa ascult pe cel care vine si pleaca, ma invata ceva... Si o sa fiu altcineva. Astazi ma stiu intr-un fel anume, maine tot eu, dar mai roz.. sau mai negru. Cand o sa se opreasca timpul in loc, sa pot sa deschid toate usile. O sa stiu ca s-a oprit pentru mine, cea care are acum tot. Tu ma inveti sa plang, altcineva sa rad, sa pot sa le simt in final pe toate. Sa iubesc, sa urasc, sa temperez valuri, sa aprind cenusa si cand el ma va privi sa poata sa vada tot... Nimeni nu iti inchide o usa, iti umple pagini, iti sufla in viata. Nimeni nu e nimeni.. e un capitol. Astazi nu sunt un tot, dar maine voi fi. un roman. Vreau sa stiu, sa simt, sa invat. Ma intregesc.

Stalpi singuri drepti in noapte, simbolisti eterni care poarta soapte ale noptilor mele pierdute.... Astazi am vrut sa scriu ca o jignire adusa cuvintelor, astazi doar eu vreau sa fiu cea ce anuleaza culoarea formelor. Pe geam, tigara se stinge usor strivita de tocul noptii. Le-am pus nume tuturor stalpilor confundati cu toti hotii... Nu sunt romantica, nu sunt profunda, nu sunt rea, nu sunt ieftina, nu sunt ce scriu, sunt doar ce ascult. Sunt o suma a parerilor celorlalti despre mine, sunt o suma a lucrurilor ce le-am facut pentru tine. Sunt o suma. Acum plang, s-au udat obrajii de pe scheletul asta comic. S-au udat tigarile de pe bucata de gresie sparta.

De ce vrei sa iti imaginezi libertatea, Cand o poti avea oricand? De ce ravnesti la iubire, Cand o poti simti oricum? Inchide-ti ochii si deschide-ti bratele sufletului, ai sa regasesti armonia simturilor imbatata in amintiri, dorinte, frici, sentimente si imaginatie. Ai sa clipesti cuvinte ce se vor armoniza cu natura, in masura in care o simti, si o lasi sa te simta. Astazi te vei descalta, si iti vei juca degetele prin iarba insorita. Iti vei desface parul, de vei dezbraca de haine, de ganduri, de planuri, de frici, si vei alerga prin vantul incalzit de nori… in final vei innota cu pamantul, si cu copacii, si te vei imbratisa cu apa. Focul din tine, aprins de libertate, va fi suflat de o pasiune aprinsa, de a te preda fortelor divine. Astazi esti simpla creatura ce multumeste pentru ce poate simti, ce poate avea si ce poate fi. Astazi esti un rob si un conducator, un viteaz si un boem, un artist si o creatie. Astazi esti tot, intru tot.

Sunt anumite locuri sau oameni care te inspira. Atata timp cat te inspira, nu conteaza sub ce forma, pentru ce categorie de cuvinte.... doar te fac sa scrii. Te fac sa ajungi acasa si sa iti arunci geanta, sa te uiti la mormanul de haine din fata oglinzii, razand "pentru ce te-ai agitat atata", sa-ti inghete expresiile de pe fata, oricare ar fi astea, un zambet lung, si blocat, o privire in gol si blocata, o spranceana ridicata si blocata. Astazi ma inspira gusturile. Gusturi denaturate ale oamenilor de astazi. De obicei cand semnezi prezenta prin baruri, prin cluburi, si iti comanzi paharul, iti aprinzi tigara, faci un 360 grade, fara sa iti dai seama, doar pentru ca sunt putinele momente cand uitandu-te la oameni realizezi ca e viata acolo. Lumini difuze, muzica buna si brate in aer iti dau impresia ca exista esenta umana. Si oameni pe care ii elibereaza zgomotul, si dansul si emana viata prin piele, si ochi, si dans si gura, si tot ! De data asta, am descoperit baia de oameni pentru care nu contezi daca nu traiesti ca ei, nu te imbraci ca ei, nu bei ce beau ei, nu iti plac oamenii pe care ii plac ei, nu canti cum canta ei, si in final, nu ai valorile pe care le au ei. Si exprima profunzime si intelepciune, doar din auzite, si din gura, pentru ca alegerile lor, si magnetii lor sunt pline de superficialitate. Dar ei iti arunca un zambet din coltul stang al gurii, si iti ridica din spranceana melodios, pentru a-i contempla ca si invelis, ca si ambalaj, asa cum iubim caii pentru parul lor stralucitor si lung chiar daca poate sunt armasari si atat, pisicile pentru culorile lor frumoase si blana lor stufoasa chiar daca ar manca din proprii lor stapani, rasele haski pentru ochii lor albastrii chiar daca sunt considerati cei mai retardati caini, dar nu conteaza! Vom intalni intotdeauna, cai, pisici si caini haski, si va vom vedea si pe voi, lafel de plini de "standarde", de "principii", de "pofta de viata" si veti gasi intotdeauna oameni care sa isi gaseasca timp sa scrie despre voi, din respect pentru starile puternice pe care le-ati provocat, inspiratia pe care ati determinat-o si motivele pe care le furnizati constant, cat sa nu uitam de ce ne iubim asa cum suntem, si de ce ne amintesc experientele astea sa ramanem rebeli intr-o societate haotica.

Îmi place sa cred ca eu te-am inventat. Mecanism al inimii mele îmbatranite, cheita care, o data întoarsa, îmi da timpul înapoi, ma ia de la capat, ma face mai buna. Sau poate-mi opresti timpul, o secunda, sau doua, sau douazeci si patru de ore, mie, oarbei care uita sa mai pipaie lumea din cand în cand, si bajbaie în propriul întuneric.si-mi place sa cred ca te-am scris, demult, cand lumea mea era prea mica si tematoare. Te-am scris asa cum nimeni vreodata nu mai reusise, asa cum nimeni n-ar mai avea curajul sa te scrie. si cat curaj îti trebuie sa nasti un om dintr-o penita subtire? Cata lume sa fi cunoscut si cate sa te fi durut?

Apparat - You Don't Know Me - Octane

Ce te faci cand iti dai seama ca sufletul nu este ceva ce-l treci la rubrica obiectelor pierdute, iar dragostea , ceva ce ingramadesti in cutia cu obiecte gasite?

Rhye - Open

Noi nu vom învinge niciodata. Poate doar aparent. Noi avem mandria asta nerusinata care ne face sa parem învingatori, ne pune într-o lumina atat de buna, încat noi însine cadem prada reflexiei mastilor ce le purtam. Dar la sfarsitul zilei tot se rupe si crapa si se decojeste pana ramai numai cu ecoul sufletului agatat de coaste. si aproape ca ne vomitam mintile de cat de putin ne mai putem suporta. Ca nimic din tot ce-avem nu ne multumeste, de parca ne-am nascut sub steaua neajunsului si-a foamei de noi. Ne scotocim pana-n strafundurile sufletului si ne mustram toti dumnezeii, desi singuri ne-am pierdut in trivial. Ne pierdem noaptea ca sa ne putem gasi ziua.

Congi - Somnium (Music Video)

Janis Joplin - Summertime (Live Gröna Lund 1969)

Emotii Distructive.

Vanessa Bruno "Le bel été"

as juca fazan cursa sarut utilitar arsura razbunator organizatie ienupar punct. sunt mai tare ca tine. aici ne oprim asa cum se opreste rasul sub maini asa cum îngheata ziua cu soare cand zdrangane geamul si dintr-odata trebuie sa te uiti în sus vezi tristetea o baba cu un pui de caine etaju’ 4 pe fond negru e alzheimer alzheimeru’ meu chestia pe care o stiu dintotdeauna si vine în liniste prea decent de multa liniste de parca totul nu-i decat o camera obscura. autobuzul pustanii marea semeseurile claxoanele frunzele raman fara sonor credinta mea într-un dezmat stabil – o ruina permanently offline explodeaza ca o geanta pe trotuar pantofi si mii de biletele poeme fara nume peste numere de telefon fara nume adrese fara nume cu toate astea ar trebui sa stiu cum sa ajung undeva la cineva. ce mai conteaza unde cine ma gandesc la porumbul care taie pielea de pe picioare la aerul dulceag si mocnit la creionul negru de ochi care rezista fix o ora la praful din nari zdruncinatul pana la gara terminus paradis te lungeste cat mai departe de-acasa ce mai conta în camion spune-mi ce mai conta obisnuiam sa frec pana cad accente grave de calibrare cadenta cardiaca pe disonanta craniana un fel de conditii contractuale pentru riscul de patima sau lehamite exista un forum mai multe despre ce sau cum sa construim o ruta sau o relatie sau cum sa înveti sa vezi cum sa dezbraci ce stii asa evitam riscul parcarea ilegala micile conflicte cu organele de resort sa fie totul ok sa fie totul all right cu ton în randul lumii ea culegea maci iar el are un rucsac negru desigur eu sunt aia care sta mereu la un geam de cele mai multe ori în autobuz stiu ai o casa mica în care cresti uverturi paralele puse în geam dis-de-dimineata la aerisit n-am adus portocale doar nisip ceva se taraste pe geam tu spui ca-i ploaie eu spun e chiria plz cheama 911 dumnezeu salvarea swatu aici ar putea sa fie o femeie ia gandeste-te un pic stiam ca ai pisici nu stiam ca la tine rezista eroic semnele funie pe gat

Lianne La Havas | Lost & Found (Official Video)

Mi-am cutreierat mintea, din colt, în colt, în speranta ca voi gasi un dram de nebunie care sa-mi justifice frica de mine sau prietenii imaginari. N-am gasit asa ceva. În definitiv, aceasta era la fel de stearsa ca dupa un razboi, de orice urma de senilitate. Era mai sanatoasa ca niciodata, si, de fapt, mintea mea n-avea colturi, era plata ca o farfurie si chiar obositoare la pas.

langa niste batrani simpatici
ascultandu-i, ma întreb daca inima are riduri mici,
de expresie;
daca le rezolva un chirurg
sau se regenereaza
ca pielea dupa o arsura de vara.

ma uit pe geam.
corpul devine dintr-odata greu,ca un ghiozdan cu multe manuale
controlorul îmi cere biletul
nu-l aud.
înainte sa adorm,
ma gandesc ca peisajele sunt mai frumoase vazute în viteza,
ca si oamenii de altfel.
cineva îmi stinge televizorul

ochii se desumfla
ne vedem din ce in ce mai putin
si totul devine strain:
mesajele in miez de noapte
si fobiile nepotrivite,
ca o frica de inaltime creata in turnul eiffel.
relatia e o pereche de pantofi care ti-e cam mare;
oamenii vin


incepem sa ne iubim fosnind,
ne stim ambalajele
sau poate doar noi doi am dat-o in bara
oamenii vin si pleaca

Broken Social Scene - Lover's Spit

am vrut sa citesc
la lumina era o carte oarecare cu frica si moarte si foame de tot
fara vreun ritual de adunat picioarele cu grija sa cada tivul frumos
fara sa te opresti
fara
sa te uiti la pasarile cerului

o carte de parca as pleca de acasa

de multe ori ma gandesc ca citesti ce scriu si stii
ca e o harta o nenorocita de harta
fara niciun secret
un contuar al disperarii ca trebuie sa stiu
dar nu stiu
mirosul
se multiplica face pe vecie dintr-o dupa-amiaza oarecare
una anume
fa-ma sa-mi fie frica sa ma înraiesc starneste-ma cu ceva nu stiu cum
biciul
e o uitatura galbena
rotunda
care pe care

staruieste în creieri a starv
un iz cotropitor aici am plans aici sunt maci scrumul de pe covor aici e ciuda aici sunt întrebari aici e ambitia
camasa pe fuga fuga în sine privirea de dupa
fiecare taxi
fiecare esec
fiecare om care trece acum pe strada si creste într-o multime uriasa
înainte înapoi
cu toate vocile stranse la gura
încolacita ca un brici pana pleznesti si tot ce ai de facut tot ce-ai de facut este sa te ridici
s-o spinteci
cu putere

o carte cu poze oamenii sunt o carte cu poze

nu te grabi
acum
nu esti de aici nu esti de aici

a plouat peste noapte

ce idee
îi auzeam pasii
somnul un caldaram fierbinte de parca o singura data ne-am fi întalnit se poate sa fi
fost un accident

din tot ce ti-am povestit
e o perioada destul de subtire
exista o vreme a vorbelor si o vreme
a departatului de ele

pe atunci
vorbele rupeau carnea
dimineata mersul denunta anotimpul furios
nu sunt sigura ce stiu eu e poate o reactie
sub sticla povestile sunt la fel încarcarea grosolana în acelasi format
si da aceeasi transpiratie numai detaliul
e altul
un ochi absurd de lucid

restul
doar aburi
tanjirea fatala
o singura lumina o camera

sub geam
marea o invazie undeva
îti spun mi se pare simplu sa-ti dau nume
tot ce e numit exista
esti o traducere libera cu buzele stranse

o traditie
a sensului pierdut
un pact de femeie nepriceputa

Magnetic Man - Getting Nowhere ft. John Legend

Tine bine de tot ce ai de spus

Ca-ncepi sa-mi sapi

Încet si tacticos

in interior.

Luciditatea mea se-agata mereu

Doar de puncte moarte

Iar între mine si gol

Vei fi mereu doar tu

Din nebunie pura creez vise diforme

Somnul asta e sarcastic

Continuu ma dezmeticesc

Printre perechi de puncte de suspensie

Lipseste mana de pe umar si pulpa de sub cap

si parul nu înceteaza sa mai creasca

Îmi cresc si zilele si vocea ta tot creste

Si-s o planeta fara axa.

Ia, sa-mi faci rost de-un raportor

ca ma sucesc în ’estire -

gaseste-mi, te rog, unghiul sau linia de plutire

Imany "You Will Never Know"

Compusi etilici ne-asmut simtirile,

Ne trag de maini si de picioare -

Se labarteaza nesimtirile;

Pereti rotunzi ni se dilata,

‚Sunt eu cea care sar,

Sau lumea asta-i deplasata?!

În întuneric dibuiam

Prin prea multi decibeli de muzica tampita

Aceiasi oameni de care fugeam

În lumea mea închipuita.

Dar l-am gasit pe acesta:

‚Cred ca-i real…’ mi-am zis ‚si e nebun,

asta e bine’

Îmi simteam pruncul protestand în mine:

‚Ţi-am zis, copila, ca sunt rupta,

si-ai început sa îmi vorbesti

De vise, dragoste si lupta -

ti-am spus ca aripa mi-e franta!

Eu n-am nevoie de pastile,

Eu ma hranesc din nebunie!

si draga mea nu te iubesc,

doar stiu sa spun vorbe frumoase

Si stiu c-atat cat mai traiesc

Boala, ca sa mi-o descoase,

Nimeni n-a sti;

Deci n-am sa las ca sa mai fii

si tu un suflet prost ca mine

E rau, de unde iei atata bine?!

E greu,

Dar îti promit ca în curand

O sa te vindeci de mine.’

si pruncul scanci mut…

Kazi , Dragonu' , Bean - Imperiul Lianelor

De ce traim în lumi atat de-nchise,


si nu putem trece prin ele


Ca prin ferestrele deschise?


si cum mi se dizolva cuvintele


în sangele tau mut,


cu tot prezentul ce mi-l arunci în trecut?


Atatea fantezii sub forme nesatule,


si suflete golite,


Dar pline de pustule;


si-mbalsamati în timp


Cu corpurile nude,


Zacem pe ast’ Olimp,


si nimeni nu ne-aude

sunt doar un fost copil ce-a fost sa fie

poem agonic lipsit de-anatomie

sunt umbra chipului ce-ar trebui sa-l port

un fel nimeni nascut din avort

sunt Polul Nord si Polul Sud

unite printr-o semidreapta

sunt urma de pas lasata pe-o treapta

povara propriei singuratati

si-aluzia iubirii

sunt gandul de plecare

si clipa nemuririi

sunt doar un fost copil ce n-a mai fost sa fie

sunt poate doar un fel de scurta nebunie

nu stiu de ce

doar Minulescu stie

În mijloc am un teanc de carti
Sunt pline cu fotografii alb-negru

(ca-mi place rau contrastul,
si le face mai nemuritoare)

si scrisuri stangace
si multe alte pagini zdrentuite

Prin care prezentul mi se scurge
Degeaba, surd si mult.
si-o sa ma sperie factura timpului pierdut

Ca stiu ca n-am facut decat
Sa-ncerc stilouri pe ultima fila
A fiecarei carti
Pan-am ajuns o biblioteca
De nefinalitati în varianta ilustrata.

Somebody That I Used to Know - Walk off the Earth (Gotye - Cover)

Sunt un album de zile ploioase si altele ce mai miros înca a frig si a sictirul viselor de februarie;

si as fi mai putina apa, daca as fi primit mai mult soare, si m-as fi scurs mai putin printre mainile oamenilor daca ar fi stiut, macar, cum sa ma pastreze în causul palmelor.

Sunt putina si scurta – o tacere lenta prinsa de buze ce a stiut sa ucida si oameni, nu doar cuvinte. si i-am ucis cand mi s-a amintit ca si eu, la randul meu, mi-am adunat, candva, mintile de pe peretii pe care mi-au fost zdrobite tamplele, dar i-am plans la final, ca si cand o forta ce nu-mi apartinuse mie comisese crima.

Ciudat e ca toti cei ce s-au dus într-un anumit moment, au ramas cu mine, caci mi-am creat pentru fiecare în parte cate o personalitate, pan-a ajuns sa zaca în mine însusi Universul.