marți

Scrie-mi ceva,
Hai, scrie-mi..
De dragul timpului ce ne sta ca punct de intersectie
Al lumilor paralele din care venim
De dragul timpului ce trece printre noi
Si ne zgarie umeri si-obraz stang
Si ne rupe fire de par,
pana chelim pe dedesubt de la atata vreme.
Mai scrie-mi ceva,
De dragul vorbelor ce-mi mangaie timpanul
Pana se dizolva-n ceata gandurilor multe,
De dragul vorbelor în care,
Tu stii,
Eu nu mai cred..
Mai scrie…
Din drag de dor nebun, uitat ca semn de carte,
Strivit de litere din plumb bacovian
cu spinari cocosate.
 Si daca nu, macar din drag de mine,
fa bine si ma minte!
Doar sa-mi mai desenezi pe suflet
vreo doua cuvinte.

vineri


                                                În litere sunt mici coagulari de chin 
Desmat de versuri efemere.
Din toate sunt cate putin,
Din toate-adun cate-o durere.
Fara de voce mi-ai compus Romante,
Tu, Minulescule fara egal,
Iar tu, Nichita, mi-ai blocat sperante
Ma spal intens si consecvent,
Sa-mi curat Boala lui Sorescu 
O fac cu calm, dar insistent.


duminică


m-au gasit norii
 si mi-au încalecat corpul cu umbrele lor
 m-au gasit firele de iarba
 si mi-au gadilat urechile cu zgomotul lor teribil
 m-a gasit gandul
 ca te pot face sa dispari stingad lumina
 m-a gasit marea
 m-au gasit orele
 si mi s-au asezat cuminti ca pisicile în poala
 m-au gasit lanuri de maci, nunti de fluturi, stele cazatoare,
 universul m-a gasit, scarpinandu-se neglijent în buric,
 m-ai gasit tu
 cand te-ai împiedicat si ai cazut în bratele mele
 eu nu m-am gasit,
 de mine ma pot ascunde cel mai bine.

vineri


mana mea dreapta îmi face cafeaua atat de buna
tot ea îmi tine umbrela pe timp de furtuna

mana mea dreapta sta mereu în dreapta mea la masa
ma insoteste umila, atenta, pe strada, prin casa

mana mea dreapta e buna la toate
uit-o, sta atat de frumos la soare, pe spate

mana mea dreapta chiar e mana mea dreapta
hotarata acum spre tine se îndreapta

am trimis-o personal sa-ti spuna
ca pe cerul senin se scalda o luna

marți

tie,
am sa-ti las candva,
un fel de mostenire
(sa nu-i zic amintire
ca poate nu iti va placea);
toti pasii-mpiedicati pe drum
si degete-nmuiate-n scrum,
saliva rece pe buza de sus,
sa-neci in ea tot ce n-ai spus…
si dintii prinsi adanc in piele,
parafa-n piept
“larevedere”

joi

De mult sunt muta si cu cat incerc sa vorbesc mai mult cu atat ma pierd in litere, in spatii, mai putin in cuvinte. Ma intreb cand am incetat sa vorbesc, sa iti trantesc cuvinte frumoase in fata, sa iti zgudui zambetul de pe buze si sa iti arat ce simt. Nu exista un tu, exista toti cei din jurul meu. Si urlu in tacerea asta. 
Singurele momente cand ma arunc in cuvinte este cand mimez usurinta cu care pot sa vorbesc, sa lamuresc ce vreau sa zic de atata timp. Sunt atat de calma, ca si cum mi-e atat de usor sa flatez, sa jignesc, sa vorbesc, sa vorbesc.
De ce alcool si cuvinte? Pentru ca se completeaza. Oamenii muti beau alcool. E un tratament rapid pentru cuvintele care vor sa-ti iasa pe gura, cu un scop nobil. Sa te dezmuteasca. Alcoolul e murdar, e ieftin, e vechi. Cu totii se ineaca in el cand vor sa vorbeasca. Faci o gargara de cuvinte, te golesti de ganduri mute si poti sa zambesti din nou.
Astazi nu mai bem. Maine nu mai bem alcool. O sa il mimam, si poate cand ceilalti nu vor mai putea distinge mima reusita de realitate, o sa putem vorbi usor. Hai sa mimam alcoolul, hai sa vorbim. Hai sa ucidem tacerea pana nu ne ucide ea.