sâmbătă

O clipa rotunda

Îmi dau seama din ce în ce mai mult, din ce în ce mai des, ca oamenilor le este teama de ceea ce-si doresc.
           O mare parte încearca sa-si joace fericirea într-o piesa nepotrivita, dar cu totii ravnesc la mai mult, la o împlinire permanenta, la fericirea durabila.Vor sa  traga cu totii de existenta unui curcubeu pana în infinit.  Dar la fel de multi uita ca spontaneitatea si frumusetea unui curcubeu nu se masoara în ani, nici macar în ore.
Ar putea ramane la fel proaspat ca în putinele minute în care îl putem vedea?  Astfel de realităti, imagini, trairi, îsi au propriul timp tocmai pentru ca se afla dincolo de el. Doar noi, oamenii, cei plini de ratiune, ne încapatanam sa gasim limite temporale pentru orice. Probabil este o necesitate, altfel ar ramane doar incertitudinea...cum ne-am putea bucura cu adevarat de o clipa cand  noi avem nevoie de ani întregi împletiti cu astfel de momente.  La ce ar mai fi bun prezentul daca n-ar urma un viitor care ne înghite gandurile chiar dinainte de prezent?
Va spun eu la ce: la fericire cu siguranta.  La fericirea pe care un om o poate identifica total cu el însusi,  o traire completa în care crede, constient fiind de efemeritatea ei.  Cel mai mare risc, cel al pierderii, fiind anulat tocmai prin asumarea lui.  
Nu stiu adevaruri universale, nu as putea filozofa decat inutil, aducandu-mi mai multe semne de întrebare. Dar în tineretea mea visatoare stiu, cu siguranta, ca unele lucruri sunt încadrate la fel de inutil în timp, stiu ca intensitatea acestor clipe nu este conditionata si nici definita de durata lor. Stiu ca putem trai ani în cateva clipe, atat cat dureaza o privire.
Dar  oamenii se tem de ceea ce-si doresc cu adevarat, de cele mai nebunesti si mai riscante dorinte închise în resemnare, în neputinta. Si se întorc la timp, arunca vina pe el, pe lipsa lui.
De fapt, sa nu mai vorbesc la persoana a treia, cu totii facem acest lucru.  
          Este o nebunie poate prea nefireasca sa încercam să schimbam macazul în urma unei clipe, în urma unei priviri. Chiar daca acolo, în stralucirea acelor ochi, am găsit toate culorile curcubeului si zambetul din ele. Chiar daca fericirea era unde nu vor fi niciodata anii.
Putem astepta o alta ploaie nebuna dar nu vom mai vedea acelasi curcubeu

joi

Am umplut golul

Uneori parca nici nu mai sunt aici. E greu de explicat. E ca si cum as fi ajuns mai departe decat mi-am propus vreodata. Te-ndragostesti vreodata de muzica intr-atat incat sa simti ca te vindeca? Iti zambesti vreodata atat de mult incat sa simti ca inima ta abia mai are loc in piept? Eu da. De un milion de ori pe zi. Daca adun zilele, o sa-mi dea cu plus. Daca pun la cap amintirile, o sa-mi dea o viata traita, iubita. Daca pun cap la cap zambetele, o sa-mi dea un om fericit. Beata, nebuna, cu dubla personalitate, cu capul in nori? Nu stiu un om mai fricos si mai timid. Dar le-am luat si le-am facut sa-mi foloseasca. Din frica se naste curajul. O calci in picioare in timp ce iti tremura genunchii. Si pe urma-ti trece. Mergi mai apasat, zambesti mai des. Si, zi dupa zi, ce sa vezi, un om nou. Iubitor de oameni.

duminică

Fugim de noi mancand pamantul in timp ce ne cautam cu disperare

libertatea vine din actiune, dar de lanturile care te tin sa nu faci nimic nu scapi foarte usor. parca m-am trezit alt om in dimineata aceasta dupa o noapte in care am dormit foarte putin. ni se ascut oare simturile cand le impingem peste limite si ne fortam sa ne lasam in urma ca fiinte ale obisnuintei?

as vrea sa ma desprind de tot de mine, sa ma transform pe loc, pocnind din degete, ca alice, ca orice vrajitoare din basme care dispare pe loc sau ca orice membru al unui echipaj de pe o nava cu tehnologie avansata. as vrea sa nu mai fie asta o lupta, sa tot schimb, fiindca imi opun rezistenta mie si inaintez greu. dar chiar si asa, greoi, parcursul asta a dat roade, pot sa vad clar pe cine am lasat in urma.

o sa ma bucur mai mult, daca ma intrebati, de aceasta descoperire a actiunii care determina lucruri pe care inainte doar le visai. avem atata putere incat ni se face frica. stim, in subconstient, de ce suntem capabili asa ca alegem uneori sa ne ingropam deciziile, puterea de a ne schimba, viata cea noua.

fugim chiar de posibilitatea de a accede la ACEA viata pe care ne-o dorim, la acel EU pe care il cautam si-ncercam sa-l infaptuim. fugim de noi mancand pamantul in timp ce ne cautam cu disperare. omul e o suma de contradictii si e imposibil de definit printr-un singur profil psihologic. de aceea, nimic n-ar trebui sa ne mai mire. dar tot de aceea, ar trebui sa fim mai aspri cu noi.

marți

Aici am inchis


 aici am închis, mi-a spus
 dumnezeu e unul si nici macar nu exista
 si-am mangaiat o umbra
 care se oprise întâmplator
 între cele doua vene de la încheietura mainii
 pe care ti le ghicesc în plin întuneric
 acolo unde nu exista nici întristare si nici suspin.
 sunt eu
 si nu ma zaresc nicicum si niciunde
 în nicio oglinda nu reusesc sa-mi vad chipul
 ca o farsa si o salvare
 pe care mi-a daruit-o
 un dumnezeu ironic al niciunui timp.
 ghiceste, mi-a spus
 unde-mi tin umbrele si teama
 aici.
 si-am deschis o usa
 ca sa plece toata întristarea.