sau poate sunt. nu stiu, cert e ca eu nu pot rezista in fata unui om care sufera. ceva din mine se activeaza si intra in actiune o parte de-a mea mai ciudata. si numai eu stiu cate probleme imi fac pe tema asta.
si totusi, uneori ma trezesc ca ajut persoane care au gresit atat de mult fata de mine, persoane care m-au etichetat pe nedrept si care m-au judecat la modul dureros.
dar in ultimul timp am inceput sa ma sictiresc iar de lume. de ce ajut pe toata lumea? de ce sa dau sfaturi si de ce sa las pe cineva sa planga pe umarul meu? de sa ma incarc cu problemele altora? ati spune “pentru ca tii la ei”…dar daca ati avea prietenii mei nu ati rezista mult.
cert e ca sunt dezamagita. credeam ca totul s-a schimbat. credeam ca sunteti sinceri cu mine, credeam ca ati devenit curajosi si ati aruncat tupeul la gunoi. tupeul e un cacat, e caricatura curajului.
credeam ca in sfarsit pot spune “sunt mandra de tine, esti stabil, esti fericit, esti matur, esti puternic, esti mai putin impulsiv, esti realist, in sfarsit ma asculti si vorbim calm, am incredere in tine, sunt onorata sa te am ca prieten, esti un exemplu pentru mine, tin la tine pentru ca meriti”….
se pare ca trebuie sa aman.
