Exercitiu de sinceritate

 ne ridicam la loc, din zi in zi. Nu ne indreptam, de multe 

ori, spre nicaieri si nici nu ne mai temem ca nu avem vreo directie.
Doar atunci cand ne amintim, ne coplesesc toate, doar in scurtele
momente in care stam doar cu noi.

Si acele momente sunt rare fiindca ni se face frica de linistea din jur
si de ceea ce am putea auzi in sfarsit: cele mai sincere ganduri ale
noastre si cele mai mari temeri.

Ne inchidem in incaperi pe care le decoram cu lucruri in care ne regasim
numai pe jumatate: dupa moda vremii si nu dupa pofta inimii. Si nu ne
mai intelegem si nici nu ne mai cunoastem cu adevarat.

Ne privim de la distanta sau de la apropiere nu cu inima, ci cu ochii
unei minti in care si-au facut loc prejudecati sau obiceiuri rele. Ma
tem zilele acestea de departari, de decizii pe care le iau dintr-o
oboseala a incercarilor repetate. Nu vreau sa mai repar nimic si nu mai
vreau sa-mi pese.


Si ma tem de aceasta oboseala care ne face de multe ori sa ne curbam
sira spinarii ascunsi sub patura si sa iesim de acolo doar cand e prea
tarziu, cand trecut-au deja doua razboaie mondiale si cand din strada
Mantuleasa n-a mai ramas nimic.