ganduri de copil' nebun..

ma aflu intr-un moment fast al vietii mele plin de:.. tandrete si agresivitate,
intr-o continuua vulnerabilitate, fragilitate, ne'nplinita, nemultumita,
intr-un preludiu nencetat, intr-o relatie cu cuvintele,
intr-o fictiune plină de realitate,
cu o scarba, nemultumire,
placere de tot ce mi se ofera in gramaj, in rate,
sunt intr-un cerc vicios in care am adunat un intreg din care iubesc tot!
lumea este atat de departe de mine ..acum tu, acum eu, acum noi..
e colosal, si uimitor .cum fiecare dintre noi ne nastem personaj principal
si cum tot ce ne'nconjoara e confuz la inceput.. si cum viata se scurge in fiecare moment
mai repede, mai incet, mai aproape de locul perfect..! si citesti si te miri cum tot ce scriu ti se pare kkt,
si totusi treci mai departe dar nu de tot
..auzi incet cuvinte mici care-ti arata ca existi. sti sa comunici?
cum o faci?: prin priviri, atingeri, vorbe, tacere.. de cate ori incerci sa te faci auzit?
..si totusi ma crezi nebuna!ciudat si eu ma cred asa. Intr-o lume in care atatia oameni stau unu langa altul, fiecare cu ratia de trairi, fiecare cu jumatatea sa,
fiecare cu berea sa, tigara sa.. Cat de mare este pamantul
şi cat de mici eu, tu, noi
..cat de ne'nsemnati si cat de importanti!
si totusi ce stiu eu, eu sunt doar un copil nebun!!!

tu..sau altcineva..

Tu ai momente in care te uiti in oglinda atat de atent incat incerci sa-ti vezi sufletul si sa descoperi cine esti tu defapt?
Tu stii cine esti?
Fiecare dintre noi are un anumit caracter, temperament, fel de a fi : sarcastic, ironic, sociabil, introvertit, timid, teribilist, rau, bun, vesel, trist...
Societatea in care traim, grupul de prieteni, oamenii cu care intram in contact zi de zi, involuntar ne formeaza si ne schimba sau din cauza lor, noi ajungem sa ne schimbam, astfel incat sa ne pliem pe dorintele, aspiratiile, asteptarile acestora.
Problema este ca undeva pe drum, ajungem sa ne pierdem pe noi.
In dorinta noastra de a fi pe placul lor, de a nu-i pierde, de a nu pica in penibil, de a ne pastra reputatia, de a iesi din anonimat, uitam de noi si adoptam atat de multe personalitati, incat o sa ne intrebam, la un moment dat, care este cea corecta.
Nu mai stim sa fim naturali, pentru ca ne este frica de ce ar putea spune lumea.
Evident ca exista situatii in care suntem obligati sa ne revizuim comportamentul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa adoptam o masca.
Am cunoscut oameni care azi erau intr-un fel, iar maine in altul si pur si simplu nu stiam cum sa ma comport cu ei. Aveam un sentiment foarte ciudat in prezenta lor, dar pe de alta parte, am intalnit si oameni care nu se tem sa fie ei insisi si va pot spune ca este genial sa-i cunosti si sa stai de vorba cu ei.
Eu oricat de mult as incerca sa fiu altfel, sa ma comport altfel...tot eu sunt :)
De exemplu, in liceu ma intalneam cu lumea si toti ma intrebau "Ce faci nebuno?Multe persoane imi fac observatie "incearca sa te mai abtii, pentru ca fiecare reactie ti se vede pe fata", "nu mai rade asa", in fine, tot felul de lucruri, ca apoi sa realizeze ca astea fac parte din farmecul meu personal :D
Ideea este ca sunt fericita .Ma bucur nespus de mult ca sunt naturala, sincera, pentru ca ma entuziasmez copilareste de o gramada de lucruri si ca inca acord multa incredere celor din jur.
Ma supar cand cei care ma cunosc imi reproseaza felul in care ma comport, desi uneori nu au acest drept.
Insa, de cele mai multe ori este bine sa fii asa, macar stii una si buna: daca iti zambesc si vorbesc mult cu tine, inseamna ca intr-adevar te plac si ca nu o fac doar din complezenta.
Mi-ar placea sa intalnesc cat mai multi oameni de acest fel: m-am saturat de masti, de ipocrizii, de "vai cat de sincer sunt eu", dar in realitate mint de crapa apele.
Mi-as dori ca lumea sa invete sa fie asa cum vrea ea sa fie si nu cum vor ceilalti.
Asadar, te-ai uitat astazi in oglinda?