Straina de vantul hoinar... ma gandesc la flori.. adun cu mintea puful gandurilor în manunchi de papadie si... nu stiu pe care s-o aleg sa-mi fie pentru un dor de departe... de departe, al copilariei..campuri..maci.. am stiut din totdeauna ca macul creste în mine.. floare rosie se naste într-o primavara si unduie linistea tacerii într-o vara cu snopi de grau tainic ascunsi în împletitura galbena a spicului.. macul..fragilitatea..petale rasfirate pe un orizont peticit de ploaie, într-un gand efemer de toamna.. Macii..m-am stiut dintotdeauna nascuta din culoare rosie.. renascuta din fragilitatea vietii, atat de puternica, atat de efemera, atat de vie!

Odata, un mac mi-a spus povestea iubirii încrustata în tacerea vantului.Era o fata închisa într-un bob marunt de nisip, lacrima închisa într-o piatra de durere, o lacrima care tinea în ea pulsul vietii pana atunci cand se va naste, într-o lume a trairii, a viului!

Vantul purta samanta spre locul unde se zamisleste ploaia, acolo unde se nasc norii, acolo unde renaste lumina...la casa vantului, de unde pleaca toate cele cunoscute spre zari necunoscute.

Un bob, o samanta doarme la radacina graului, în locul în care creste mirosul painii din galbenul împletit al soarelui în firul de grau.

Doua palme de nori adorm samanta într-un culcusl de tarana...

Alintata de picuri de roua, hranita de lumina, mangaiata de vant creste...creste...floare de mac...rosie, vie, minune pentru viata, minune din minunea vietii.

Era o simpla poveste a cresterii fara întamplari culminante, doar o întamplare a firii, o întamplare a lui a fi!

Rosu si viu!

Am închis ochii, am lasat sa picure din ei o lacrima de iubire pentru micuta floare, un picur din sufletul meu cald, pulsand, rasad de floare rosie.

Am înteles ca am floare de mac în inima, am înteles ca mi-e inima floarea de mac...am înteles ca pentru mine, macii...sunt sublimul iubirii.

De ce?

Pentru ca nu exista puritate mai rosie a naturii decat în plapandele lor petale...viata mai fragila si mai puternica decat a lor.

De-as rupe o floare de mac...moare atat de repede...de fapt, cand o rupi...cand rupi tulpina fragila...imediat petalele plang în lacrimi rosii catre pamant... plang eterna suferinta...atat de rosu...atat de pur...atat de repede...

De o las în bataia vantului se tanguie, lin, rostind balada celor care îsi cheama, în dor, iubirea unul catre celalalt – este atata frumusete si atata tristete în plapandele lor fiinte încat...sunt o minune ca traiesc, totusi!

Balada iubirii în rosu de mac...pe-o petala de mac scriu destul cat sa încapa în sufletele dragi care mor cu o toamna si renasc într-o primavara...traind într-un mac o iubire de-o vara împletita în cununa de grau din spic galben de lumina.

Iubirea ne vorbeste într-o petala de mac atunci cand cuvintele au încetat sa mai existe...s-au împlinit într-un mac...maci...si-o inima rosie..