marți

Am, asa, un fel de mancarime la nivel de sistem nervos, ca-mi vine sa ma trag de sireturi cam cu orisicine. Ideea e ca ma cam scarbeste lumea

Ma scarbesc oamenii. Da, ma scarbesc. Pentru ca refuza orice metoda de comunicare, pentru ca sunt limitati si tind sau au dat deja în penibil. Tot felul de spectacole de teatru vezi de la un timp si nu îmi pot da seama daca e pur si simplu o pasa proasta sau o stare definitiva.

Tot descopar de ceva vreme ca masculilor le place cam mult sa fie pupati în cur, lucru care, sincer, ma cam dezamageste, iar femelele, nu mai zic, parca sufera de un continuu sindrom premenstrual: de la crize de isterie, la comportamente de animal în calduri. si e mai dezamagitor cand vezi cu ochii tai cum frustrarile unora ating culmea penibilului, cum s-a ajuns la gesturi de puber si la ipocrizii sfidatoare.

si mai sunt prietenii aia care au impresia ca-si pot lua concediu cu plata din viata ta cand vor ei, de parca rahatu’ tau de viata e un fel de bordel all inclusive la pret de cacat, care-ti da si-o gonflabila, cadou. Pentru ca ceaiul de dimineata e prea lipsit de sens, iar viaţa celorlati e prea lame pentru standardele lor si culmea, cand ajung la concluzia ca eu nu ma cunosc prea bine, se gaseste mereu unul care sa-mi faca profilul psihologic sau sa-mi scrie biografia.