libertatea vine din actiune, dar de lanturile care te tin sa nu faci nimic nu scapi foarte usor. parca m-am trezit alt om in dimineata aceasta dupa o noapte in care am dormit foarte putin. ni se ascut oare simturile cand le impingem peste limite si ne fortam sa ne lasam in urma ca fiinte ale obisnuintei?
as vrea sa ma desprind de tot de mine, sa ma transform pe loc, pocnind din degete, ca alice, ca orice vrajitoare din basme care dispare pe loc sau ca orice membru al unui echipaj de pe o nava cu tehnologie avansata. as vrea sa nu mai fie asta o lupta, sa tot schimb, fiindca imi opun rezistenta mie si inaintez greu. dar chiar si asa, greoi, parcursul asta a dat roade, pot sa vad clar pe cine am lasat in urma.
o sa ma bucur mai mult, daca ma intrebati, de aceasta descoperire a actiunii care determina lucruri pe care inainte doar le visai. avem atata putere incat ni se face frica. stim, in subconstient, de ce suntem capabili asa ca alegem uneori sa ne ingropam deciziile, puterea de a ne schimba, viata cea noua.
fugim chiar de posibilitatea de a accede la ACEA viata pe care ne-o dorim, la acel EU pe care il cautam si-ncercam sa-l infaptuim. fugim de noi mancand pamantul in timp ce ne cautam cu disperare. omul e o suma de contradictii si e imposibil de definit printr-un singur profil psihologic. de aceea, nimic n-ar trebui sa ne mai mire. dar tot de aceea, ar trebui sa fim mai aspri cu noi.
