simt
cum
ma îndepartez
ca un vapor de un port nocturn
luminile lui mor lent într-o drama blanda

umbra punea stapanire pe casa
amprenta ei se duce
odata cu fiece bec ars
cu orice muc de tigare abandonat în oricare ochi de geam
orb

patul nostru
are cearceafurile din noaptea în care ai iesit definitiv din ele
ma tavalesc în mirosul
ce mi-l vreau în minte
stiu ca nu e stiu ca nu e decat disperare
nu-i decat aerul jegos al dezolarii
în care te-am strans sa te respir
ca un aurolac din punga

aliniez cadavre de sticle
una
cate
una
soldatii mei de plumb armata mea
prin ele privesc auriu
peretii din care as vrea sa vad
iesind
auriu mainile tale
nu ies nu-s decat urmele de sange
urmele pumnilor mei

inspir lent
expir de ce?
sunt în larg
un pat în deriva
dincolo
un port care se lasa încet încet
în întuneric