Astazi am plans. Multi ar spune ca e de la hormoni dar ar fi frumos ca hormonii sa fie o cauza.
Am realizat cat de mult ne mintim noi oamenii, pentru ca nu putem accepta realitatea, greseli pe care le-am facut sau minciuni pe care le-am pastrat in fata. Ne mintim cand ne alegem prietenii si credem in relatia cu ei, ne mintim cand ne uitam in oglinda, ne mintim cand esuam, si ajungem sa credem in ele, si sa ii mintim si pe ceilalti. Din pacate ceilalti te cred, pentru ca e mai simplu decat sa caute adanc in subconstientul tau. Mi-e asa rusine sa plang si sa spun de ce o fac. Mi-e rusine de mine, de dorinta pe care o am sa urlu, sa ma aflu pe un varf de munte si sa strig tot ce simt sau gandesc, toate fricile si greselile mele, tot trecutul si toate curiozitatile. Daca le spun cu voce tare realizez ca le gandesc, si mi-e frica... Si atunci ma mint "Sunt puternica, nu intelegi, ma doare'n cur..."
Probabil ai auzit vorba asta de o gramada de ori, de la o multime de oameni, si i-ai crezut. Cine iti repeta asta tot timpul, defapt repeta pentru el, sa nu uite, sau sa nu banuiesti contrariul. Pentru ca el nu poate accepta o alta realitate... si atunci eu iti spun, sa nu-l mai crezi...
Lumile pe care ni le creem sunt ca studiourile de film, construite frumos si natural, nici nu ai spune ca acolo nu traiesc oameni cu adevarat, ca acolo nu se iubesc si nu plang oameni, ca nu se mint si nu fac dragoste niciodata... acolo este doar un demo atractiv, dupa scenariul creat...
De astazi rupem tot, si ne vom spune adevarul in oglinda "Esti puternic daca poti sa plangi cand simti ca trebuie sa te descarci, esti puternic atunci cand suferi si stii ca nu poti controla asta, si esti puternic atunci cand ti-e frica, dar nu de realitate, ci de suferintele pe care le poti asterne in oameni".
Si atunci poti spune ca esti puternic pentru ca ii faci fata vietii, in realitatea ei, si nu esti slab pentru ca nu ai scenariul tau.
