…. a dangerous thing

 Așa sunt mulți oameni, enorm de interesați de a trăi viața altuia. De ce ?  Nu mă mai întreb, într-un fel sau altul de ceva vreme. Poate că un simț continuu al propriilor sentimente ar trebui să fie ca un factor care poate împiedica o persoană să se piardă pe sine în imaginarea empatică a sentimentelor celuilalt. Lucid și infantil îmi spun că acest joc e inutil, gratuit și duce în disoluție. Nu înțeleg însă ce plăcere este să privești o imagine, o altă persoană cu o atitudine de obiectivitate rece, fără a te recunoaște pe tine în ceea ce privești. În Celălalt.
Suntem cu toți oglinzi, unul pe celălalt pentru Sine, suntem o parte dintr-un univers întocmai unei oglinzi. Suntem o oglindă cu  conștiință, dacă aș putea să mă exprim astfel.

Mi-a trebuit mult timp și ore petrecute într-un travaliu de Sisif să realizez că sunt suficient de isterică să-i observ pe cei de aceeași teapă cu mine.  De ce, de ce , de  te întrebi : Spun lucruri pe care nu vreau să le spun.

Nu știu care le sunt răspunsurile altor oameni isterici însă aș încerca un răspuns la întrebarea De ce? . ”!..poate este vorba despre mama mea, sau sora , după caz, – mereu m-am simțit respinsă de ele. Dar nu îmi amintesc să fi simțit furie. Rănită, poate, dar…”

Poate ne împrietenim și cu furia, nu? E enorm de eliberator. Un mod de a îți răspunde ție, într-un fel sau altul.

” Vinovat, dar fără premeditare”, o aud tot mai des de la mine și de la ceilalți. Poate chiar așa suntem.

Mă gândeam la ce spunea Wilde legat de sinceritate și îmi răspund că da, sinceritatea în cantitate mare poate fi absolut fatală. Mă gândeam doar să mai scriu și eu așa , la panaramă pe blog, și m-a posedat sinceritatea. Din păcate, sinceritatea în doze severe nu duce numai la aflarea unor adevăruri cât și la decepție.Iar eu nu am intenționat asta. Sunt vinovată, dar fără premeditare.