Mi-am lasat cafeaua pe pervazul geamului. In camera patrunde un miros de ars, de afara iar cerul are o usoara culoare rozalie. Va ploua, sunt sigura de asta. Si voi iesi sa ma plimb. Nu voi alerga pentru ca nu vreau sa zdrobesc stropii. Vreau sa simt ploaia de octombrie. Vreau sa ma ud pana la piele si apoi sa imi inghete oasele. Vreau...

De data asta nu imi amintesc de tine. Iar buzele mele nu cauta caldura. Nu te caut astazi. Astazi traiesc pentru mine. Pentru mine, aceeasi persoana dintotdeauna schimbata pe alocuri doar, de trecerea timpului.
Nu pprivesc cu melancolie in jur. Nu-mi plac de mila. Nu ma mai bucur de absolut nimic. Stiu ca bucuriile puternice te duc in scurt timp la dezamagiri , iar dezamagirile sunt o mini portita catre ceea ce numesc ei 'moarte'. Asa ca nu simt nimic deocamdata. Vreau doar sa inceapa ploaia, vreau sa nu mai intre miros de ars in camera , vreau....sa nu se fi racit cafeaua de pe pervaz.
Ma intreb uneori daca am innebunit dar atata timp cat sunt atat de lucida in gandire si atata timp cat simt, vad, gust fiecare stare cu toata fiinta mea atunci nu pot fi nebuna.

Sunt normala. Nu ca si ceilalti.

Plec! Ma duc sa inghet pana la oase. Ma duc sa uit cum storci viata din mine. Ma duc sa....dispar.