marți

sa...

Trebuie să încep să schimb chestii la mine. Chestii care nu sunt bune. Și tocmai când credeam că în sfârșit nu îmi mai pasă de nimeni altcineva în afară de propria-mi persoană. Dar se pare că nu e așa, se pare că sunt atrasă într-un mod misterios de persoanele vulnerabile. Și nu înțeleg de ce încerc să consolez pe toată lumea, probabil pentru că în primul rând eu sunt cea care are nevoie de consolare. Eu, care deși nu recunosc, am nevoie de oameni ca de aer. Eu, care de fiecare dată înainte de a ieși pe ușa apartamentului, îmi pun masca potrivită. Eu, care deși lacrimile îmi curg șiroaie, nu sunt întrebată de nimeni ce e cu mine. Și asta pentru că sunt par tot timpul atât de rece și sigură pe mine.

I guess I'm so fucked-up.

Cred că devin hipocondrică. Poate am o tumoră, o tumoră care parcă se extinde, iar eu mă simt din ce în ce mai rău. Benignă, malignă, ce mai contează? Nici nu vreau să știu.
Cel mai rău e că de o săptămână sunt chinuită de niște crize groaznice. Seara asta e una în care mă torturează crizele. Presimt o noapte crudă. M-am întors acasă târând după mine tăceri de mormânt, pereții casei au început să se aplece și să mă strivească. Lupul s-a zvârcolit și a mușcat. Adânc, repetitiv, barbar. Probabil, pentru mine, s-au terminat oamenii.

În astfel de clipe, îngenunchez de deznădejde. Inundată de spaima, rătăcita de lume undeva, departe, prea departe de un suflet, un alt suflet, oricare, aștept răpusă. Să treacă, precum unui epileptic,
crizele.

miercuri

.

In ultimul timp fac numai lucruri 'nesanatoase'...Ma declar fana:(cola,tigari..nopti pierdute..si...sii..multtttttttt...""""..cand eee..)..nu am mai avut posibilitatea sa postez..si nici timp..dar promit..sa revin..

marți


AM REUSIT M-AM RELAXAT IN ULTIMUL HAL..

ine çocuk olmaya isterim..




  1. Facem lucruri prin care ne indepartam de obiceiurile zilnice.Incepem sa traversam cu gandul puntea tineretii,sa gandim matur spre puncte fixe si sa ne fixam in pustiu cautand drumul spre viitor.Noi,cei igrozitor de mari,spargem cu cuvintele geamurile care altadata ne tineau departe de maturitate.Dam replici,le aruncam la intamplare si uitam de visele noastre,crezand ca suntem savanti,ca putem sa facem orice doar daca suntem mai atenti,mult mai atenti cu cheile viitorului nostru pe care le tineam in maini,jucandu-ne cu ele...Noi,cei ingrozitor de mari,punem cu fiecare secunda care trece inca o margea pebratara ,alunecand usor pe firul subtire ala atei numite "copilarie" care curand se va umple,inchizandu-se pe mana vietii.Uitam cateodata de noi.bazandu-ne pe stiinta.Ne cad uneori fire de par pe care le strangem in pumni si le aruncam,uitand c-au existat,uitand cand au picat...Facem la fel cu zilele care se scurg,ducand cu ele pasul aplecat catre un alt prag unde vom pierde fiecare amintire ce e inlocuita cu stiinta.Dimineata ne trezim devreme fiindca avem de studiat.Seara ne culcam tarziu,fiindca am avut de studiat,dar niciodata nu privim spre raftul acela,acela cu jucarii pe care s-a asternut praful.Tot noi,cei ingrozitor de mari,simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile.Simtim nevoia de a strange la piept ursuletul acela,acela pe care s-a asternut praful fiindca am uitat de el...E greu de crezut ca noi,cei ingrozitor de mari,dorim sa avem langa noi,noaptea,un ursulet fiindca visam urat.Luam uneori jucariile si pret de putin timp le strangem in brate si plangem in suflet neauzit,fara lacrimi,ca am irosit copilaria fara sa ne bucuram de ea.Noi,cei ingrozitor de mari,suntem preocupati de viata de viitor,uitand de copilarie...Insa tot noi,cei ingrozitor de mari,simtim cateodata ca ne lipsesc jucariile...

joi

o 'altceva'..


Am descoperit'o..e geniala..:) (intr-o tara cu din ce in ce mai multe 'pizde' ce se autoiltutileaza "sexy"..si care culmea apar la tv..ca si cum ar avea ceva de demonstrat sau aratat cahh!!)

ALINA MANOLE:Canta folk din placerea de a imparti cu ceilalti starea de Muzica. Piesele ei vorbesc despre practica iubirii, despre amante si divorturi, despre indragostiti teribili care impart luna si se ascund de sirene, despre greieri, carabusi si alte vietati simpatice, despre lumina dupa-amiezelor si ploile inimii. In concerte veti auzi despre prietenul ei invizibil sau despre iubiri asa si-asa, cu umor si duiosie, fara incrancenare, cu zambet in coltul gurii.

vineri

trebuie..?da chiar trebuie pentru ca asta merita..


Imi place mie sa gresesc? Nu! Pentru ca eu mai niciodata nu gresesc. Dar acum am gresit. Cum ma face pe mine sa fiu chestia asta? Frustrata! Asa ca… sunt cativa care candva… or sa si-o ia! Pentru ca v-am zis ce memorie buna am eu? Nu uit nimic… Astept doar sa uite ei. Pentru ca eu nu o sa uit cum am ajuns sa nu mai cred in “totdeauna”, “niciodata”, “corect”, “doar tu”, “nevinovat”, “siguranta”, “echilibru”, “adevar”. Eu nu o sa ii uit niciodata pe cei care stiu sa calce in picioare MINUNI!…
Ar fi simplu să merg pe ratiune. Normal. Ar fi cel mai ok. Am mai fost sub daramaturile alea nenorocite și nu vreau sa ma întorc. Vreau sa gasesc o cladire pe care sa nu o daram eu, sau sa se prabuseasca doar pentru ca, deh, asa-i destinu' ei. vreau sa ma schimb.
Vreauuuuuu sa nu-mi pese si sa zic unele cuvinte fara strangere de inima..Pentru ca am crezut candva. Am crezut in dreptate, iubire, demnitate si absolut. Si n-am ramas decat cu Jack-ul integrat in Absolut! Am crezut cu ele cu o tarie pe care nu multi o au… Pentru ca asta stiu eu sa fac: chestii pe care altii nu le pot face. Pentru ca de asta am eu nevoie: sa fiu indispensabila. Si cum devii nepretuit? Fiind mai bun decat oricine si orice… Si e ataaaaaat de obositor sa lupti mereu ..Ca degeaba esti mai bun, ca tot ti-o iei? Aaaaa… Daca esti cuminte si devreme acasa… ti-o iei! Daca stai langa cineva ani de zile, la bine, la greu, la urat, la frumos, indiferent de cat de mult esti pretuit sau nu… ti-o iei! Daca ierti cand ti se greseste… ti-o iei! Daca nu ierti si esti o scorpie… te simti mai bine pe moment, dar da! Tot ti-o iei!...asa ca.........heyhehahaha

joi

kkt


E seara iar..(fuck)pentru unii speciala,pentru altii obisnuita..iar pentru mine una de tot kkt'ul.Presimt va fi o noapte lunga,ca toate cele din ultimele 2 saptamani..in care nu pot inchide un ochi.. ma simt aiurea,simto moarte lenta…e dezamagire…si gust amar…si sperante…hai…salveaza-ma de toate astea ia-ma…de aici,fa ceva…orice…e un strigat..unul in care insa,nu pot fi intelesa..si nici auzita..de ce..?petru ca pe voi va preocupa alte lucruri..sunteti aroganti,superficiali,materialisti..sunteti cei mai buni actori..dar cei mai 'slabi' spectatori..asta pentru ca nu stiti sa apreciati..persoana care a oferit oricand o 'aripa' in momentele cand ati cerut-o!..Da,Da si tu,si celalat..si tu care consideri ca'mi esti prieten(a)...si voi acele Jeguri care mi'ai fost iubiti..nu stiti,n-ati stiut sa apreciati..Oferiti doar zambete false..si sfaturi pe care niciodata nu le veti 'consulta' pe propriile persoane..Voi toti,inclusiv...familie ati avut curiozitatea de a ma intreba vreodata eu cam ce imi doresc..?sa'mi spuneti ca intr'un final totul va fi bine..?NU!si asta pentru ca nu aveti chef,interes..ce ridicoli!falsi!Cad ma ridic..de fiecare data o fac singura.nu ma plang si urasc faptul ca trebuie sa ma justific,mai ales in fata unor oameni de 2 lei...Mam plictisit judecandu'ma voi..nu ma mai alscultati,nu ma mai cititi..asa e 'ea'..scrie..poate uneori frumos..alteori abereaza....si de cele mai multe ori 'sictirita' bagandu'si pla...uneori vesela,alteori plictisita.Imi bag PULA dar nu pot fi superficiala,sunt o idioata petru ca nu stiu..nu mai stiu ce'mi doresc de la mine...atatea ganduri rastalmacite,multe intrebari..intrebari fara raspuns,care se incapataneaza si stau mereu ascunse..Momentele care as vrea sa nu se termine vin din ce in ce mai rar...ma pish(scuzati limbajul inadecvat)pe toti,toti care mau facut sa sufar ..si imi voi baga pla in cei care vor avea 'curaj' sa mai incerce.Imi doresc sa fug,sa las totul in spate..sa o pot lua de la capat..!si iar voi pune capul pe perna vrand sa ma odihnesc...si iar imi voi aminti..si iar ma va 'DUREA'...mortzii mami ei de DURERE

duminică

nimic


Oasele ma ard..
as vrea mai intai o sticla de votka si doua pahare..ambele pentru mine..

intorc sapte cutite peste o rana si apoi imi fac

tatuaj peste o cicatrice
Pupilele imi sunt atat de dilatate incat cred ca am ochii negri.parca erau caprui.
in jur scrum,scrum..draperii de fum

joi

?


Ai confudat vreodata visul cu realitatea..?sau ai furat ceva chiar daca aveai bani..?ai facut vreodata vreo nebunie..?ti sa parut vreodata ca trenul se misca chiar daca era oprit..?poate ca sunt eu nebuna,sau poate o fata confuza...

Poate viata e nebuna,nebunia nu inseamna a fi stricat sau a inghiti un secret intunecat, suntem tu si eu amplificati....daca ai spus o minciuna si ti'a placut..daca doresti mereu sa fi copil..daca vrei sa fi bun..fa'o..!

Azi e una din zilele in care sunt fericita ca sunt un om bun...pentru ca privind stanga-dreapta..sunt..destui care doresc 'neimplinirea' altora pur si simplu..neavand vre'un drept..

miercuri

le deschid din nou..



Chiar atat de rea a devenit lumea din ziua de azi? Sau nu am reusit eu sa gasesc persoanele care mai au o farama de sensibilitate si bunatate in suflet? Sau toti incearca sa poarte masca societatii de azi?
Imi aduc aminte, cum in urma cu ceva ani nimic si nimeni nu ma putea atinge. Traiam intr-o lume a mea, o lume in care totul era minunat, unde aripile mele de inger nu puteau fi frante. Erau vesnic deschise si gata de un nou drum spre o lume minunata. Dar se pare ca ultimul drum facut, m-a dus intr-o lume in care putine mai sunt lucrurile minunate. O lume in care cu greu mai smulgi un zambet de la cineva. O lume trista, monotona, care are acelasi ritm in fiecare zi.
Pot spune ca am esuat in incercarea mea de a gasi ceva bun. Drept dovada aripile mele au fost frante, deoarece nu stiam sa le inchid la timp. Dar, de fiecare data cand incepeau sa se refaca, aparea ceva sau cineva care avea grija sa le mai franga.
Dar, de azi sunt hotarata sa redau aripilor mele frumusetea de care se bucurau odinioara. Sunt hotarata sa le redeschid, sa nu mai las pe nimeni sa le faca vre-un rau, si sa incep iar sa “zbor”, in cautarea acelei lumi din care odinioara am plecat fara sa vreau sau chiar din naivitate. Am redeschis aripile, voi fi iar un inger, hotarat sa nu mai faca iar aceleasi greseli, hotarat sa mearga pe drumul lui fara sa se mai uite inapoi la aceasta lume care distruge tot ce este frumos.

vineri

eu sunt..



Sunt ca un copil. Ma simt ca un copil si ma bucura acest fapt. Dorm ca un copil.Imi place vata de zahar. Ador la laptele. Zambesc ca un copil. Ma bucur ca un copil de orice prostioara. Imi plac micile atentii.Port rochii ca un copil. Merg prin parc ca un copil. Ma dau in leagan. Ma joc cu alti copii. Fac boacane.Mi-e dor de gradinita. Iubesc ca un copil. Sunt inconstienta ca un copil. Mi-e frica sa traversez, sa conduc.


Am emotii si mi-e rusine ca un copil iar dimpotriva uneori am tupeul si obraznicia unui copil. Citesc ca un copil si imi imaginez tot ce se intampla asemenea unei piese de teatru. Ma entuziasmez ca un copil. Sar in sus de bucurie..........Sunt un copil suparacios ( scot in evidenta buza de jos) care uita totul pana a doua zi. Mi-e frica de intuneric si intru in panica, exact ca un copil. Ador povestile. Nu-mi pasa ca nu mai e cazul,eu tot imi fac codite. Iubesc inghetata, ciocolata si prajiturile. Nu prea imi pasa de silueta, de bani.Am o speranta care nu o sa moara niciodata. Cand merg uneori nu merg ci sar. Cant “ciresica vinde mere..”. Imbratisez ca un copil. Ajut ca un copil. Ofer ca un copil. Respir ca un copil. Simt ca un copil. Traiesc ca un copil...

joi

spre tine..


Ma gadesc mereu la tine. Asa in general. Pur si simplu din nimic imi zboara gandul la tine. Ma intreb atat de des ce faci. Oare cum iti merge? Cum te simti? Sunt sigura ca faci 1 milion de chestii interesante in fiecare zi. Imi imaginez ca ai viata perfecta. Incitanta. Imi imaginez ca faci tot ce mi-as dori eu sa fac. Ca ai atatea sa imi povestesti. Cand ma plictisesc ma gandesc ca tu ai face cel mai banal moment sa para special. As vrea sa te am in cele mai simple momente. Astea imi plac cel mai mult. Magia se afla in lucrurile marunte.
Sunt multe acele nopti in care pur si simplu nu imi gasesc locul in pat,incerc sa dorm dar nu pot.......aş fi vrut să mai am timp şi curaj să spun toate gândurile mele, pentru că am atât de multe gânduri adunate în cuvinte nespuse..Bineinteles ca ma topesc cand ma imbratisezi in somn(uneori..)..
Gandesc prea mult..sunt genul de femeie urata care isi face tot felul d filme..ciudat cum viata ne face sa ne gandim la ce e mai rau in noi, ba mai mult chiar..ne face sa traim momente in care stam cu noi insine in fata oglinzii.Oglinda mea arata o fantoma in devenire..jumatate suflet jumatate tarfa.Eu vreau dragoste...!...stiu sunt o idioata..pentru ca visez ,imi fac idealuri de fiecare data cu aceasi teama..si?ce daca..momentan asta sunt..si pana data viitoare cand te voi revedea gandul meu (gandul Ciufulinei,maximei,sheicai,sebelitei,frunicutei..etc:)))va zbura tot de atatea ori sau chiar mai mult la tine..

miercuri

ce ascult in momentele mai putin zgomotoase..


daca stii sa asculti..le vei intelege..nefacand parte din categoria 'comercial'..
Fever Ray: -'When I Grow Up'
Fever Ray - If I Had A Heart'
-'Keep The Streets Empty For Me'(de fapt le ador pe toate)..
Portishead:- Roads
- Only You
-Gloomy Sunday
-Biscuit
Regina Spector(e fenomenala)
Lamb-angel
Yahel ft Melanie-love
Koop-island blues
-strange love
Emily Haines & The Soft Skeleton - Crowd surf off a cliff
-Our Hell
The Crystal Method feat Matisyahu - Drown In The Now
Club8-love in december
Desire- Mirror Mirror
Halou - I Am Warm
Klaxons - It's Not Over Yet
Promoe - These Walls Don't Lie
Maceo & The Macks - 'Cross The Track'
Young Disciples - Apparently Nothin': Stereo
Cool Calm Pete - Lost
Crystal Castles-Air war
Damian Lazarus - Neverending
Feist - Honey Honey (Gorje Hewek remix)
Josh Wink - Don't Laugh
telepopmusik - close
-( Dont Look Back )
Aphex Twin - Donkey Rhubarb
Woodblue - Still
Jan Vayne - Fruits & Passion (AvB's downtempo mix)
Asura-life
Enigma - Sleep
-Hallelujah
Amethystium - Fairyland
3 Tage Wach - hmilch Schranz ..

si multe altele...:)
aaaaaaaa...si inca una pe care o adoram..si o cantam mereu in masina musculitei:)..damian marley-pimpass paradise http://www.youtube.com/watch?v=0__REPL31iU

luni

sfarsit de luna,sfarsite de..






Timpul fuge ca nebunul.Ea nu are timp sa faca tot ceea ce ar dori,nu are timp sa acumuleze cunostinte,nu are timp sa de-a sfaturi,nu are timp sa-si proiecteze gandurile pe un blog.Nimic.Totul este de o agitatie continua si parca toti am vrea sa fugim de ceva ce nu exista,dar totusi umbla si ne atinge cu gherutele in fiecare zi.Ne fur energia,vitalitatea si temperamentul calm pe care ar trebui sa-l abordam cu prietenii sau cu oricine altcineva care ne este drag.Ea se simte astfel.Desi e ciudat,toti ii spun "intotdeauna trebuie sa gasesti timp ca sa-ti faci toate placerile",dar nimeni nu intelege ca timpul se uita la noi si fuge speriat de fata noastra obosita si plina de cearcane.E o adevarata adunatura de stres combinata cu nervii zilnici.Un adevarat calvar,pe care-l suportam cu totii,desi nimeni nu recunoaste chestia asta.E tensiune multa in aer,iar ea nu mai suporta.Simte ca explodeaza si vrea sa-si exteriorizeze toate gandurile,ideile si reactiile simultan,dar nu poate,ii e frica de timpul care alearga de ea.Intelege ca e secolul vitezei si ca suntem mult mai evoluati si ca viata ar trebui sa fie destul de usoara,dar nu e asa.E urat ceea ce se intampla,gravitatea lucrurilor false.Daca va continua asa,ea va deveni paranoica,crede,sau cel putin asa vor crede unii despre ea.

joi

parte din mine..


Am atins în fine momentul în care sunt împăcată cu mine...nu mă mai uit la altcineva şi zic.."vreau să fiu ca ea".nu!...vreau să fiu mai bună ca ea, în propriu-mi stil.Eu sunt asa cum sunt...nu mă voi schimba decât dacă mi se pare mie necesar să o fac...mereu voi fi încăpătânată...mereu voi avea o reticenţă faţă de persoanele cărora li se potriveşte întrebarea "Ţi-au murit lăudătorii?"...mereu voi fi ironică...puţine vor fi defectele, celor de care îmi pasă, pe care le pot tolera...niciodată nu voi şti ce stil de muzică ascult...

mereu voi admira artiştii...

mereu voi avea 1.67...

mereu voi avea ochii căprui care îmi trădează orice trăire...culoarea la păr nici eu nu mi-o mai ştiu bine...

mereu voi fi la extreme...nu voi putea să mă hotărăsc asupra unui lucru. Şi acum te rog...când vrei să mă cunoşti...uită-te bine la mine. Mereu voi fi cea cu mai multe defecte decât calităţi...nu o fată care ţi-a format o impresie, care ţi se pare draguţă,veselă,cu simţul umorului.Nu-mi reprosa mie că ai fost naiv şi ai văzut ceea ce ai vrut să vezi.

Am zis!

luni

dimineata..?

Am inceput sa prind gustul diminetilor mele... Catodata nu mi-e foarte clar ...dar unele au un gust distinct, amar...amestecat cu gandurile unei zi de munca.Altele au gustul drumului spre serviciu, al prafului uman ...altele au gust de lene, altele au gust de somn, altele au gust crocant de paine prajita cu marmelada . Unele dimineti au propriile coordonate temporale. Unele dureaza pana la 3 dupa-amiaza...altele se ... Unele au gust de ameteala si o usoara adiere a parfumului cu care am dansat sambata seara! Dimineti reci, dimineti fierbinti, dimineti pline de soare, dimineti pe care le detesti...dimineti care vrei sa nu se mai termine, dimineati care vrei sa nu inceapa.Cel mai mult ma amuza proverbul ala strabun "cine se scoala de imineata...departe ajunge!". Adica mai exact...unde? Unde ajungi daca te te scoli cu noaptea in cap? Mai ales acuma iarna? Ajungi sa racesti de la cat e de frig...ajungi sa te impiedici ca nu e lumina destula afara sau in cel mai bun caz ajungi la serviciu !!!In week-end...oricat de devreme m-as scula...tot in pat ajung...Deci luati diminetile ca atare ...puneti pe felia de paine o raza de soare..hraniti-va bine cu lumina si incepeti ziua in ritmul vostru...ca sa fie pe gustul vostru. ... Daca e un gust placut sa-mi povestiti si mie ;)

joi

sunt "pitzi",deci clar exist!


Le recunoasteti precis daca le intalniti pe strada. Sunt acele fiinte "gingase" imbracate in animal-print/ D&G-uri, Gucci-uri, Versace-uri opulente, mult sclipici, haine stramte/scurte pe forme mult prea robuste, cu mersul unui elefantel constipat, cu accesorii multe si daca se poate din "haur" si care se boiesc, se penseaza si se vopsesc ca la prezentarile de haute-couture.Magneti pentru cocalari si pesti, speciile aceastea ar face orice pentru a atrage atentia unui S Class, seria 7 sau pentru a-si potoli hormonii inecati de la atatea chimicale si textile false.Aceste lucruri poate ca nu ne-ar deranja pe noi "muritorii de rand", cu exceptia deteriorarii retinei ori de cate ori le vedem, daca aceste fiinte "candide" nu ar poseda si un imbecil aer de superioritate.Ca doar ele sunt "jupane", "superbe", "au arfe ce le vin bine" combinate cu gesturi de centruiste ce le definesc perfect si "zdrentele sunt invidioase". Se cearta cu oricine si jignesc persoanele care nu le admira si care au "tupeul" sa le comenteze, facand spectacol de mahala de fiecare data cand simt nevoia sa-si descarce energiile sexuale. Vocabular mai mult decat colorat, comportament undeva la limita ilarului si scarbosului, infatisare mult peste penibil si multe, multe, multe "impresii", "divele" se etaleaza cu maiestuozitate pe HI5, FB cu poze care de care mai sexy si provocatoare.(cum le spun eu, "materiale moca de facut gioco di mano")Alt lucru care imi place la nebunie la ele este ca atunci cand vine vorba de persoane cu moravuri usoare sunt primele care comenteaza, critica si judeca. Nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca ceea ce se vehiculeaza despre ele este adevarat. Ele nu se "cupleaza" cu tipi dubiosi pentru masini si/sau bani, iar unele merg atat de departe incat afirma ca "sunt virgine". Cei care comenteaza si le barfesc sunt pur si simplu niste "invidiosi prosti", care nu vor putea niciodata sa le ajunga la varful barnei, care nu vor avea niciodata faima si talentul lor, care nu se vor urca niciodata intr-atatea limuzine in cate au oferit ele servicii de consiliere, care nu vor merge in viata lor in cluburile si vacantele pe care si le permit ele (fie cu banii de la "mami si tati", fie cu sponsorizarea de la "iubi", care sunt pur si simplu "frustrati, fata!")

miercuri

baietilor deghizati in..barbati

Am intalnit baieti tristi ce se joaca de-a barbatii doar de dragul datelor din buletin. Barbati care cred ca cheia inimii unei femei sta in bani si cadouri. Barbati care au impresia ca pentru a fi acceptati si primiti in patul unei domnisoare trebuie sa inceapa sa isi etaleze potentialul material.Poate asa si este, daca te limitezi la a plati pentru un serviciu. Poate asa si este, daca acea femeie nu se vede decat ca un obiect scos pe piata placerilor. Poate ca este si mai trist sa vad ca pana la varste destul de inaintate nu au intalnit inca ACEA persoana care sa ii placa si sa ii accepte pentru ceea ce sunt ei cu sufletul, cu trupul si cu mintea.Initial m-am speriat. Romantica din mine a refuzat sa accepte ca aude bine. Apoi mi-am dat seama cat de saraci sunt de fapt acesti barbati. Cat de limitati sunt in increderea in sine si cat de oprimati sentimental. Traiesc intr-o lume superficiala, unde au impresia ca doar ceea ce se vede si se cumpara are importanta.De ce va complicati, dragii mei, cu astfel de femei? De ce nu aveti incredere in voi ca puteti sa cuceriti o femeie si fara a va pune pe masa cardurile de credit? De ce nu acceptati ca este posibil ca o femeie sa va priveasca ca om, ci nu ca un pachet de actiuni la bursa?Dati-va o sansa sa cunoasteti si astfel de persoane! Dati-va o sansa sa va aratati adevarata fata!Nu va mai prezentati de la bun inceput statutul financiar, daca vreti sa obtineti pe cineva de calitate, pentru ca tot ce veti reusi va fi sa atrageti atentia femeilor cu termen limitat, creier deficitar si suflet pangarit de dorinta de avutie.Si daca asta va doriti de la viata, macar faceti un efort intelectual si dati-va seama ca nu aveti de ce sa va plangeti de situatia precara sentimentala, pentru ca voi sunteti cei care o atrageti. Stiu, va fi greu sa iesiti din rutina superficialitatii. Stiu, va va fi greu sa incercati sa fiti voi, daca pana acum nu ati fost decat banii vostrii. Stiu, va fi dificil sa gasiti in voi alte metode de captare a atentiei, daca pana acum masina de lux era simbolul masculinitatii voastre. Stiu, va veti speria ca nu sunteti suficient de buni. Stiu, va veti speria cand cineva o sa doreasca sa va descopere pe voi cu bune si cu rele. Stiu, insa, si ca daca iti doresti ceva de calitate trebuie sa oferi calitate. Iti doresti un fotomodel (folosesc notiunea de fotomodel in sens general, chiar nu am prejudecati legate de fetele care se afla in aceasta industrie;dar intelegeti voi mai bine la ce am vrut sa ma refer)sa iti umple patul? Cumpara-i o pereche de pantofi. Iti doresti o femeie deosebita din toate punctele de vedere sa iti umple viata? Atinge-i sufletul cand o prinzi de mana.Este atat de simplu. Trebuie sa stii ce vrei, pe cine vrei si mai ales cine esti!O sa fiti surprinsi cand o sa vedeti ca exista persoane care va plac si dincolo de statutul social, iar atunci, dragii mei, veti descoperi ce inseamna cu adevarat fericirea, implinirea si iubirea!

luni

?!

fiecare om ce a aparut la un moment dat in viata mea a ales calea cea mai simpla, drumul cel mai scurt, partea cea mai usoara...nu tu lupta, nu tu ambitie, nu tu nimic...este atat de usor sa lasi totul balta, sa nu te uiti, sa nu-ti pese si sa mergi inainte, fara sa intorci capul...sau poate capul e intors, dar nu pt mine...pt mine se trezesc prea tarziu, cand trece atat de multa vreme incat...cu greu imi amintesc perioada in care acea persoana a insemnat ceva...oare chiar a fost real sau am visat? de ce este firea omului atat de comoda? sau poate sunt eu prea complicata! sau poate imi complic eu viata fara rost doar gandindu-ma...gandindu-ma la chestii de negandit! sau nu...e mai usor sa fugi si sa-ti stergi urmele? da, eu cred ca ultima varianta e corecta! omul este atat de schimbator! mintea umana este asa o nebuloasa...are atatatea mecanisme de neinteles...ce psihologie, ce psihiatrie...mintea umana e ciudata, reactiile sunt ciudate, hotararile sunt fara explicatii logice...nu tu rationament...de maturitate si responsabilitate ce sa mai vorbim??? dar cand e vorba sa ne laudam, sa ne batem cu pumnii in piept ca eu sunt cel mai cel, ca eu am facut, eu am dres...ok frate, ai facut! fa si acum! ce te retine??? sau e mai de facut minciuna decat viata? dar asa e mereu...in trecut ai facut, in trecut ai simtit, in trecut ai sacrificat, in trecut ai luptat...cel putin verbal daca nu si faptic! in trecut! sa dai din gura e asa de...de... totu-i negru? de ce?

joi

vreau sa fiu "descoperita"

am ales...daca citeste cineva randurile astea, sa stie ca sunt scrise cu lacrimi in ochi de catre un om.Un om care vrea liniste si sta cu palmele peste urechi dintr-un relfex imbecil (stie ca nu il ajuta). stie ca tot va auzi zgomotele de dincolo de urechi si plange sa isi acopere ochii (macar sa nu vada).Ma gandesc la diferiti oameni pe care ii cunosc si scriu finaluri care cred eu ca i-ar impresiona. [si atunci, cazand in genunchi, ii saruta mainile, respirand greu, ca un om in varsta] asta e pentru tine. si acum? ai crescut huh? si oamenii mari nu mai spun ce au pe suflet. ei invata sa ascunda tot.nu cumva sa credeti ca inventez ceva! pot aduce ploaia. pot face copiii sa ma doreasca si sa se joace cu mine doar privindu-i. au ceva ochii mei. eu stiu ce vreau cand te privesc intens. si ei,ochii mei, se fac foarte, foarte rotunzi. voi habar nu aveti! eu nu ma mai joc ca un copil normal. si iau din mine o jucarie, si toti apaluda cu pofta. aplauzele-s bune, dar nu stiu ei ce pedeapsa-ndur. am stiut intotdeauna ca voi apartine publicului. nu pentru ca as fi fost talentata sau frumoasa, ci pentru ca nu am apartinut niciodata cuiva. I see myself as a huge fiery comet, a shooting star. ...everyone stops, points up and gasps: "oh, look at that!" then - whoosh!, and I'm gone