Nu stiu sa rostesc cuvinte raspicate, dure, tari. Sau poate le rostesc, dar cand vreau sa-i smulg pe altii din ceva. Sau pe mine. Poate ca cele mai dure cuvinte mi le spun tot mie. Una dintre fricile care mi-au ramas de depasit e frica de a nu-i supara pe ceilalti. E un nod in gat pe care-l simt numai la gandul ca cineva s-ar fi putut supara. Sau ca cineva o sa se supere.

Nu stiu cum sa fac ca-n jurul meu sa nu existe niciodata conflicte. Uneori vin din afara, alteori vin de la mine. Ma regasesc neputincioasa in fata celor mai multe. Sa nu se tipe, sa nu se spuna cuvinte grele care nu vor putea fi niciodata retrase. Pietrele se aduna, cuvintele nu se uita.

Dar mai stiu si ca e imposibil. Ca poti sa te detasezi de un conflict, ca poti sa lasi oameni in urma, dar ca nu poti trai intr-o lume in care sa te feresti de conflicte. Ar insemna sa nu mai vrei sa cunosti oameni noi, sa nu mai incerci nimic, sa te feresti de riscuri. Iar a te teme sa nu faci vreo greseala este o greseala in sine. Am invatat sa imi asum riscuri si decizii. Poate nu suficient de mult unele stari care-mi raman atunci cand stiu ca n-am fost suficient de corecta.

Invat insa cum sa prind mai mult curaj in conversatii. Sa am curajul sa spun ce simt. Fiindca atunci cand nu-mi ascult instinctul, pe care-l simt adesea ca pe o intepatura, e doar un compromis pe care-l fac fata de mine. Inima cunoaste prea putin. Ratiunea e cel mai bun sfetnic, alaturi de instinct.

Fiecare zi e o lectie. Azi vreau sa uit un pic de teama asta. Sa scap de nodul ala din gat. Sa respir adanc.

Did this ever happen to you?