vineri

PENTRU A FI CONSUMATA DE UN OM INTR-O ZI

Se trezeste in acelasi loc in care a dormit.
Ia o pastila pentru prima durere de cap de 2 luni incoace.
Coboara scarile in papuci de casa.
Isi simte inima slaba in fata tejghelei.
Cumpara apa dulce, apa chioara, tigari si guma de mestecat.
Tine banii, tigarile, cheile, telefonul si cumparaturile intr'o " traista ".
Acopera jumatate de banca din parc cu picioarele si traista ei.
Scoate toxine pe gura si pe fata.
SE INDEPARTEAZA.


duminică

am mutat gara
strada strazile podurile gardul de piatra campul
la gramada
pe rand
selectiv
si cu ochii închisi
nu se potrivesc nu se
potriveste ceva

ma lasa ma lasa habar nu am de ce
sa le sucesc sa le înghesui sa le rastorn sa le aliniez
ma asculta
îmi asculta haraiala ritmul cardiac
de sub limba
bataia din picior
temerile genunchii disimulati cu fervoare de-un ras
o nebunie trecatoare ca un bagaj de mana gata
de plecare

niciun stop now
nicio intrare

de fiecare data vin cu ele în batista
piele os carne trape scarite ceva materie gri
niciun fior nicio aroma
nicio melodie
o carcasa oarecare si cam atat
lipseste ceva lipseste al naibii
un ceva

solutia perfecta
adezivul minune
nervul
vocea
vocea asta striga
vocea asta nu înghite pastile
vocea asta vrea
vocea asta e o copie
o dorinta rara
e al doilea om în viata mea
ca si cum o copie ar fi motivul
surubelnita
si combustibilul

apoi te întorci si scrii
o scrisoare
ca si cum ai fi pe o stanca în mijlocul lumii
si lumea întreaga e sub apa

marți

Pink Floyd - Wish You Were Here

perfect

vine o dimineata
te trezesti singur în fata ei
singurul ei om
singura ta dimineata
atunci nici nu poti sa plangi si nu stiu daca poti sa zambesti
stai pur si simplu mut

ma gandesc la mine
am vrut sa ma fac mare atata amar de vreme
dintr-o data m-am trezit ca eram
deja.

nu mai am suflet în mine
poate ca e pe drumul asta
firmitura cu firmitura
si stiu foarte bine ca
n-am sa mai vad niciodata
mana lui Dumnezeu cum arunca pasari
negre de hartie
drumul spre casa

ce repede se pierd oamenii
unii de altii
în vremea asta
viata mi-i înghite
kilometru dupa kilometru

joi

ramai întins pe jos
e atat de jos si de
rece
pe jos
o mie de femei de piatra
cu mana la gura tac
si
ne privesc

toata nelinistea se ridica
brusc
ca o pasare colosala
stie ca o sa vina
ploaia
pentru ca atunci cand ploua parca
astepti sa se întample
ceva
sa ti se întample în ropote
acel ceva ce îti va derula înspaimantator tot restul
vietii
pentru ca atunci cand ploua
suna la usa

nu vreau sa te ranesc vreau
sa-ti dai jos
hainele
vreau sa capturez poezie
nuda
amara
staruind în întuneric
lipita de podea
crescand
ganduri
o barca rigida sta în
balans teribil în stomac / simt o
tangenta
cumplit
cheia se învrte
de doua ori / n-a mai ramas
nimic
de iubit
de/ maine
o sa scriu altfel

suna la usa

nemaiauzit

suna
la
usa
nu stii nimic despre
femei
despre
absolut nici una

joi


cand pentru multi dintre noi fericirea inseamna: bani, faima, putere
pentru ei fericirea e simpla: dorinta de a trai

miercuri

duminică

e una din acele stari cand iti cad pleoapele, delicat ca suspinul,
peste toata durerea de a nu fi fost acolo de la inceputuri, inainte de ele,
toate care te-au atins vreodata.
e dezamagirea eului meu ca a fiintat in afara trecutului tau, pentru ca
trebuia eu sa-ti fur primul zambet,
pentru ca trebuia eu sa fiu cea care sa-ti fi invatat mana sa-si
depaseasca conditia anatomica.

vineri

simt
cum
ma îndepartez
ca un vapor de un port nocturn
luminile lui mor lent într-o drama blanda

umbra punea stapanire pe casa
amprenta ei se duce
odata cu fiece bec ars
cu orice muc de tigare abandonat în oricare ochi de geam
orb

patul nostru
are cearceafurile din noaptea în care ai iesit definitiv din ele
ma tavalesc în mirosul
ce mi-l vreau în minte
stiu ca nu e stiu ca nu e decat disperare
nu-i decat aerul jegos al dezolarii
în care te-am strans sa te respir
ca un aurolac din punga

aliniez cadavre de sticle
una
cate
una
soldatii mei de plumb armata mea
prin ele privesc auriu
peretii din care as vrea sa vad
iesind
auriu mainile tale
nu ies nu-s decat urmele de sange
urmele pumnilor mei

inspir lent
expir de ce?
sunt în larg
un pat în deriva
dincolo
un port care se lasa încet încet
în întuneric

duminică

ca de obicei apare la timp
pe cand nu e nici vara
nici iarna
nici tarziu nici
devreme

nu esti înca tu nu esti înca ea

nu astepti si nu te grabesti

te prefer o ironie corect decupata
pe asfintit
cu picioarele atarnate în lumea de dincolo

vine în valuri
bineînteles
asta e ideea – invazia se întampla peste noapte
cu ras ragusit
leaga strasnic silabele de coltul patului
ce flori ce bomboane ce principii aici se joaca în picioare cu toate cartile pe masa
ceva crancen
ceva gen jocul întamplarii si-o sticla de gin

normal c-ai putea sa cresti sa te faci cat china
în ochii mei
sa mananci nori si sa vezi stereo
sa-mi rotesti clisee nostime ca pe trabuce
în lungul pulpei
cui îi pasa
tot ce e între rasuflare si maine
e un tonomat

s-ar putea sa vrei bratarile de pe mana mea stanga
s-ar putea sa ai nevoie de un film din anii 50
de preferinta italian
s-ar putea sa ai nevoie sa razi
si sa plangi
una dupa alta si varianta combinata
s-ar putea sa ai nevoie de o bicicleta
s-ar putea sa ai nevoie sa fii singur
de unul singur
si de-un marker
înfipt în numele meu

s-ar putea sa ai nevoie sa fii o fetita
ai tot ce ti-ai dorit
o hemoragie de senzatii
si rezerve
strategice de viata
n-o sa ploua la noapte
ai nevoie nu de-un decor doar
de-o bricheta