as juca fazan cursa sarut utilitar arsura razbunator organizatie ienupar punct. sunt mai tare ca tine. aici ne oprim asa cum se opreste rasul sub maini asa cum îngheata ziua cu soare cand zdrangane geamul si dintr-odata trebuie sa te uiti în sus vezi tristetea o baba cu un pui de caine etaju’ 4 pe fond negru e alzheimer alzheimeru’ meu chestia pe care o stiu dintotdeauna si vine în liniste prea decent de multa liniste de parca totul nu-i decat o camera obscura. autobuzul pustanii marea semeseurile claxoanele frunzele raman fara sonor credinta mea într-un dezmat stabil – o ruina permanently offline explodeaza ca o geanta pe trotuar pantofi si mii de biletele poeme fara nume peste numere de telefon fara nume adrese fara nume cu toate astea ar trebui sa stiu cum sa ajung undeva la cineva. ce mai conteaza unde cine ma gandesc la porumbul care taie pielea de pe picioare la aerul dulceag si mocnit la creionul negru de ochi care rezista fix o ora la praful din nari zdruncinatul pana la gara terminus paradis te lungeste cat mai departe de-acasa ce mai conta în camion spune-mi ce mai conta obisnuiam sa frec pana cad accente grave de calibrare cadenta cardiaca pe disonanta craniana un fel de conditii contractuale pentru riscul de patima sau lehamite exista un forum mai multe despre ce sau cum sa construim o ruta sau o relatie sau cum sa înveti sa vezi cum sa dezbraci ce stii asa evitam riscul parcarea ilegala micile conflicte cu organele de resort sa fie totul ok sa fie totul all right cu ton în randul lumii ea culegea maci iar el are un rucsac negru desigur eu sunt aia care sta mereu la un geam de cele mai multe ori în autobuz stiu ai o casa mica în care cresti uverturi paralele puse în geam dis-de-dimineata la aerisit n-am adus portocale doar nisip ceva se taraste pe geam tu spui ca-i ploaie eu spun e chiria plz cheama 911 dumnezeu salvarea swatu aici ar putea sa fie o femeie ia gandeste-te un pic stiam ca ai pisici nu stiam ca la tine rezista eroic semnele funie pe gat

Lianne La Havas | Lost & Found (Official Video)

Mi-am cutreierat mintea, din colt, în colt, în speranta ca voi gasi un dram de nebunie care sa-mi justifice frica de mine sau prietenii imaginari. N-am gasit asa ceva. În definitiv, aceasta era la fel de stearsa ca dupa un razboi, de orice urma de senilitate. Era mai sanatoasa ca niciodata, si, de fapt, mintea mea n-avea colturi, era plata ca o farfurie si chiar obositoare la pas.

langa niste batrani simpatici
ascultandu-i, ma întreb daca inima are riduri mici,
de expresie;
daca le rezolva un chirurg
sau se regenereaza
ca pielea dupa o arsura de vara.

ma uit pe geam.
corpul devine dintr-odata greu,ca un ghiozdan cu multe manuale
controlorul îmi cere biletul
nu-l aud.
înainte sa adorm,
ma gandesc ca peisajele sunt mai frumoase vazute în viteza,
ca si oamenii de altfel.
cineva îmi stinge televizorul

ochii se desumfla
ne vedem din ce in ce mai putin
si totul devine strain:
mesajele in miez de noapte
si fobiile nepotrivite,
ca o frica de inaltime creata in turnul eiffel.
relatia e o pereche de pantofi care ti-e cam mare;
oamenii vin


incepem sa ne iubim fosnind,
ne stim ambalajele
sau poate doar noi doi am dat-o in bara
oamenii vin si pleaca

Broken Social Scene - Lover's Spit

am vrut sa citesc
la lumina era o carte oarecare cu frica si moarte si foame de tot
fara vreun ritual de adunat picioarele cu grija sa cada tivul frumos
fara sa te opresti
fara
sa te uiti la pasarile cerului

o carte de parca as pleca de acasa

de multe ori ma gandesc ca citesti ce scriu si stii
ca e o harta o nenorocita de harta
fara niciun secret
un contuar al disperarii ca trebuie sa stiu
dar nu stiu
mirosul
se multiplica face pe vecie dintr-o dupa-amiaza oarecare
una anume
fa-ma sa-mi fie frica sa ma înraiesc starneste-ma cu ceva nu stiu cum
biciul
e o uitatura galbena
rotunda
care pe care

staruieste în creieri a starv
un iz cotropitor aici am plans aici sunt maci scrumul de pe covor aici e ciuda aici sunt întrebari aici e ambitia
camasa pe fuga fuga în sine privirea de dupa
fiecare taxi
fiecare esec
fiecare om care trece acum pe strada si creste într-o multime uriasa
înainte înapoi
cu toate vocile stranse la gura
încolacita ca un brici pana pleznesti si tot ce ai de facut tot ce-ai de facut este sa te ridici
s-o spinteci
cu putere

o carte cu poze oamenii sunt o carte cu poze

nu te grabi
acum
nu esti de aici nu esti de aici

a plouat peste noapte

ce idee
îi auzeam pasii
somnul un caldaram fierbinte de parca o singura data ne-am fi întalnit se poate sa fi
fost un accident

din tot ce ti-am povestit
e o perioada destul de subtire
exista o vreme a vorbelor si o vreme
a departatului de ele

pe atunci
vorbele rupeau carnea
dimineata mersul denunta anotimpul furios
nu sunt sigura ce stiu eu e poate o reactie
sub sticla povestile sunt la fel încarcarea grosolana în acelasi format
si da aceeasi transpiratie numai detaliul
e altul
un ochi absurd de lucid

restul
doar aburi
tanjirea fatala
o singura lumina o camera

sub geam
marea o invazie undeva
îti spun mi se pare simplu sa-ti dau nume
tot ce e numit exista
esti o traducere libera cu buzele stranse

o traditie
a sensului pierdut
un pact de femeie nepriceputa

Magnetic Man - Getting Nowhere ft. John Legend

Tine bine de tot ce ai de spus

Ca-ncepi sa-mi sapi

Încet si tacticos

in interior.

Luciditatea mea se-agata mereu

Doar de puncte moarte

Iar între mine si gol

Vei fi mereu doar tu

Din nebunie pura creez vise diforme

Somnul asta e sarcastic

Continuu ma dezmeticesc

Printre perechi de puncte de suspensie

Lipseste mana de pe umar si pulpa de sub cap

si parul nu înceteaza sa mai creasca

Îmi cresc si zilele si vocea ta tot creste

Si-s o planeta fara axa.

Ia, sa-mi faci rost de-un raportor

ca ma sucesc în ’estire -

gaseste-mi, te rog, unghiul sau linia de plutire

Imany "You Will Never Know"

Compusi etilici ne-asmut simtirile,

Ne trag de maini si de picioare -

Se labarteaza nesimtirile;

Pereti rotunzi ni se dilata,

‚Sunt eu cea care sar,

Sau lumea asta-i deplasata?!

În întuneric dibuiam

Prin prea multi decibeli de muzica tampita

Aceiasi oameni de care fugeam

În lumea mea închipuita.

Dar l-am gasit pe acesta:

‚Cred ca-i real…’ mi-am zis ‚si e nebun,

asta e bine’

Îmi simteam pruncul protestand în mine:

‚Ţi-am zis, copila, ca sunt rupta,

si-ai început sa îmi vorbesti

De vise, dragoste si lupta -

ti-am spus ca aripa mi-e franta!

Eu n-am nevoie de pastile,

Eu ma hranesc din nebunie!

si draga mea nu te iubesc,

doar stiu sa spun vorbe frumoase

Si stiu c-atat cat mai traiesc

Boala, ca sa mi-o descoase,

Nimeni n-a sti;

Deci n-am sa las ca sa mai fii

si tu un suflet prost ca mine

E rau, de unde iei atata bine?!

E greu,

Dar îti promit ca în curand

O sa te vindeci de mine.’

si pruncul scanci mut…

Kazi , Dragonu' , Bean - Imperiul Lianelor

De ce traim în lumi atat de-nchise,


si nu putem trece prin ele


Ca prin ferestrele deschise?


si cum mi se dizolva cuvintele


în sangele tau mut,


cu tot prezentul ce mi-l arunci în trecut?


Atatea fantezii sub forme nesatule,


si suflete golite,


Dar pline de pustule;


si-mbalsamati în timp


Cu corpurile nude,


Zacem pe ast’ Olimp,


si nimeni nu ne-aude

sunt doar un fost copil ce-a fost sa fie

poem agonic lipsit de-anatomie

sunt umbra chipului ce-ar trebui sa-l port

un fel nimeni nascut din avort

sunt Polul Nord si Polul Sud

unite printr-o semidreapta

sunt urma de pas lasata pe-o treapta

povara propriei singuratati

si-aluzia iubirii

sunt gandul de plecare

si clipa nemuririi

sunt doar un fost copil ce n-a mai fost sa fie

sunt poate doar un fel de scurta nebunie

nu stiu de ce

doar Minulescu stie

În mijloc am un teanc de carti
Sunt pline cu fotografii alb-negru

(ca-mi place rau contrastul,
si le face mai nemuritoare)

si scrisuri stangace
si multe alte pagini zdrentuite

Prin care prezentul mi se scurge
Degeaba, surd si mult.
si-o sa ma sperie factura timpului pierdut

Ca stiu ca n-am facut decat
Sa-ncerc stilouri pe ultima fila
A fiecarei carti
Pan-am ajuns o biblioteca
De nefinalitati în varianta ilustrata.

Somebody That I Used to Know - Walk off the Earth (Gotye - Cover)

Sunt un album de zile ploioase si altele ce mai miros înca a frig si a sictirul viselor de februarie;

si as fi mai putina apa, daca as fi primit mai mult soare, si m-as fi scurs mai putin printre mainile oamenilor daca ar fi stiut, macar, cum sa ma pastreze în causul palmelor.

Sunt putina si scurta – o tacere lenta prinsa de buze ce a stiut sa ucida si oameni, nu doar cuvinte. si i-am ucis cand mi s-a amintit ca si eu, la randul meu, mi-am adunat, candva, mintile de pe peretii pe care mi-au fost zdrobite tamplele, dar i-am plans la final, ca si cand o forta ce nu-mi apartinuse mie comisese crima.

Ciudat e ca toti cei ce s-au dus într-un anumit moment, au ramas cu mine, caci mi-am creat pentru fiecare în parte cate o personalitate, pan-a ajuns sa zaca în mine însusi Universul.

Te gandesti uneori ca poti sa rupi bariere.

Ca oamenii nu fac altceva decat sa traiasca niste stereotipii pe care le-au creat altii, nu-s ale lor, nu cred în ele, dar le traiesc patimas. si asa ajung sa-si dea cu sutu’n cur, singuri, de fiecare data cand vine vorba de asumat riscuri.

Pentru ca, mai nou, riscul e perceput ca fiind fantezie, poveste cu sfarsit fericit si alte cacaturi de-astea care ti se spun cand esti prunc ca sa ai un.. cum sa zic, un background cat de cat luminos, chiar daca s-ar putea sa-ti primesti, cand mai cresti, un dua rece, însotit de conformarea ca ‚asa e viata…’

Eu nu stiu ce sa mai zic de asumat riscuri. Am încercat cate putin din toate, iar despre rezultate nu vreau sa vorbesc. si tu esti tot un risc si cand îti spun asta, imagineaza-ti ca nu mi-am pus în joc decat sanatatea mintala.