sâmbătă
miercuri
vineri
ascultandu-i, ma întreb daca inima are riduri mici,
de expresie;
daca le rezolva un chirurg
sau se regenereaza
ca pielea dupa o arsura de vara.
ma uit pe geam.
corpul devine dintr-odata greu,ca un ghiozdan cu multe manuale
controlorul îmi cere biletul
nu-l aud.
înainte sa adorm,
ma gandesc ca peisajele sunt mai frumoase vazute în viteza,
ca si oamenii de altfel.
cineva îmi stinge televizorul
ne vedem din ce in ce mai putin
si totul devine strain:
mesajele in miez de noapte
si fobiile nepotrivite,
ca o frica de inaltime creata in turnul eiffel.
relatia e o pereche de pantofi care ti-e cam mare;
oamenii vin
incepem sa ne iubim fosnind,
ne stim ambalajele
sau poate doar noi doi am dat-o in bara
oamenii vin si pleaca
miercuri
am vrut sa citesc
la lumina era o carte oarecare cu frica si moarte si foame de tot
fara vreun ritual de adunat picioarele cu grija sa cada tivul frumos
fara sa te opresti
fara
sa te uiti la pasarile cerului
o carte de parca as pleca de acasa
de multe ori ma gandesc ca citesti ce scriu si stii
ca e o harta o nenorocita de harta
fara niciun secret
un contuar al disperarii ca trebuie sa stiu
dar nu stiu
mirosul
se multiplica face pe vecie dintr-o dupa-amiaza oarecare
una anume
fa-ma sa-mi fie frica sa ma înraiesc starneste-ma cu ceva nu stiu cum
biciul
e o uitatura galbena
rotunda
care pe care
staruieste în creieri a starv
un iz cotropitor aici am plans aici sunt maci scrumul de pe covor aici e ciuda aici sunt întrebari aici e ambitia
camasa pe fuga fuga în sine privirea de dupa
fiecare taxi
fiecare esec
fiecare om care trece acum pe strada si creste într-o multime uriasa
înainte înapoi
cu toate vocile stranse la gura
încolacita ca un brici pana pleznesti si tot ce ai de facut tot ce-ai de facut este sa te ridici
s-o spinteci
cu putere
o carte cu poze oamenii sunt o carte cu poze
nu te grabi
acum
nu esti de aici nu esti de aici
sâmbătă
a plouat peste noapte
ce idee
îi auzeam pasii
somnul un caldaram fierbinte de parca o singura data ne-am fi întalnit se poate sa fi
fost un accident
din tot ce ti-am povestit
e o perioada destul de subtire
exista o vreme a vorbelor si o vreme
a departatului de ele
pe atunci
vorbele rupeau carnea
dimineata mersul denunta anotimpul furios
nu sunt sigura ce stiu eu e poate o reactie
sub sticla povestile sunt la fel încarcarea grosolana în acelasi format
si da aceeasi transpiratie numai detaliul
e altul
un ochi absurd de lucid
restul
doar aburi
tanjirea fatala
o singura lumina o camera
sub geam
marea o invazie undeva
îti spun mi se pare simplu sa-ti dau nume
tot ce e numit exista
esti o traducere libera cu buzele stranse
o traditie
a sensului pierdut
un pact de femeie nepriceputa
vineri
duminică
joi
Compusi etilici ne-asmut simtirile,
Ne trag de maini si de picioare -
Se labarteaza nesimtirile;
Pereti rotunzi ni se dilata,
‚Sunt eu cea care sar,
Sau lumea asta-i deplasata?!
În întuneric dibuiam
Prin prea multi decibeli de muzica tampita
Aceiasi oameni de care fugeam
În lumea mea închipuita.
Dar l-am gasit pe acesta:
‚Cred ca-i real…’ mi-am zis ‚si e nebun,
asta e bine’
Îmi simteam pruncul protestand în mine:
‚Ţi-am zis, copila, ca sunt rupta,
si-ai început sa îmi vorbesti
De vise, dragoste si lupta -
ti-am spus ca aripa mi-e franta!
Eu n-am nevoie de pastile,
Eu ma hranesc din nebunie!
si draga mea nu te iubesc,
doar stiu sa spun vorbe frumoase
Si stiu c-atat cat mai traiesc
Boala, ca sa mi-o descoase,
Nimeni n-a sti;
Deci n-am sa las ca sa mai fii
si tu un suflet prost ca mine
E rau, de unde iei atata bine?!
E greu,
Dar îti promit ca în curand
O sa te vindeci de mine.’
si pruncul scanci mut…
marți
luni
si nu putem trece prin ele
Ca prin ferestrele deschise?
si cum mi se dizolva cuvintele
în sangele tau mut,
cu tot prezentul ce mi-l arunci în trecut?
Atatea fantezii sub forme nesatule,
si suflete golite,
Dar pline de pustule;
si-mbalsamati în timp
Cu corpurile nude,
Zacem pe ast’ Olimp,
si nimeni nu ne-aude
vineri
sunt doar un fost copil ce-a fost sa fie
poem agonic lipsit de-anatomie
sunt umbra chipului ce-ar trebui sa-l port
un fel nimeni nascut din avort
sunt Polul Nord si Polul Sud
unite printr-o semidreapta
sunt urma de pas lasata pe-o treapta
povara propriei singuratati
si-aluzia iubirii
sunt gandul de plecare
si clipa nemuririi
sunt doar un fost copil ce n-a mai fost sa fie
sunt poate doar un fel de scurta nebunie
nu stiu de ce
doar Minulescu stie