Uneori nu-i nevoie decat de prezenta unei a doua persoane în camera ca sa ti se aline sentimentul de singuratate. Unul ar fi de ajuns. Tacerea vindeca mai bine si mai multe, daca mai e împartita si cu altcineva; atmosfera claustrofoba se subtiaza treptat, linistea se umple cu zgomotul pasilor, iar frica de a adormi se dizolva într-o calmitate nebanuita. Nu credeam sa pot umple doar atat de putin din camera asta. Dedesubtul libertinajului din noi zace o sete de echilibru incomensurabila. Fugim de oameni si de noi, ne autoproclamam nonconformisti, fumatori de nopti albe. Alergam cu totii spre aceeasi stabilitate, fie ea de orice fel, întrucat orice dezechilibru ne este fatal.

E  dimineata, camera e goala, dar plina de-o liniste categorica; nu se alege nimic de mine.

Straina de vantul hoinar... ma gandesc la flori.. adun cu mintea puful gandurilor în manunchi de papadie si... nu stiu pe care s-o aleg sa-mi fie pentru un dor de departe... de departe, al copilariei..campuri..maci.. am stiut din totdeauna ca macul creste în mine.. floare rosie se naste într-o primavara si unduie linistea tacerii într-o vara cu snopi de grau tainic ascunsi în împletitura galbena a spicului.. macul..fragilitatea..petale rasfirate pe un orizont peticit de ploaie, într-un gand efemer de toamna.. Macii..m-am stiut dintotdeauna nascuta din culoare rosie.. renascuta din fragilitatea vietii, atat de puternica, atat de efemera, atat de vie!

Odata, un mac mi-a spus povestea iubirii încrustata în tacerea vantului.Era o fata închisa într-un bob marunt de nisip, lacrima închisa într-o piatra de durere, o lacrima care tinea în ea pulsul vietii pana atunci cand se va naste, într-o lume a trairii, a viului!

Vantul purta samanta spre locul unde se zamisleste ploaia, acolo unde se nasc norii, acolo unde renaste lumina...la casa vantului, de unde pleaca toate cele cunoscute spre zari necunoscute.

Un bob, o samanta doarme la radacina graului, în locul în care creste mirosul painii din galbenul împletit al soarelui în firul de grau.

Doua palme de nori adorm samanta într-un culcusl de tarana...

Alintata de picuri de roua, hranita de lumina, mangaiata de vant creste...creste...floare de mac...rosie, vie, minune pentru viata, minune din minunea vietii.

Era o simpla poveste a cresterii fara întamplari culminante, doar o întamplare a firii, o întamplare a lui a fi!

Rosu si viu!

Am închis ochii, am lasat sa picure din ei o lacrima de iubire pentru micuta floare, un picur din sufletul meu cald, pulsand, rasad de floare rosie.

Am înteles ca am floare de mac în inima, am înteles ca mi-e inima floarea de mac...am înteles ca pentru mine, macii...sunt sublimul iubirii.

De ce?

Pentru ca nu exista puritate mai rosie a naturii decat în plapandele lor petale...viata mai fragila si mai puternica decat a lor.

De-as rupe o floare de mac...moare atat de repede...de fapt, cand o rupi...cand rupi tulpina fragila...imediat petalele plang în lacrimi rosii catre pamant... plang eterna suferinta...atat de rosu...atat de pur...atat de repede...

De o las în bataia vantului se tanguie, lin, rostind balada celor care îsi cheama, în dor, iubirea unul catre celalalt – este atata frumusete si atata tristete în plapandele lor fiinte încat...sunt o minune ca traiesc, totusi!

Balada iubirii în rosu de mac...pe-o petala de mac scriu destul cat sa încapa în sufletele dragi care mor cu o toamna si renasc într-o primavara...traind într-un mac o iubire de-o vara împletita în cununa de grau din spic galben de lumina.

Iubirea ne vorbeste într-o petala de mac atunci cand cuvintele au încetat sa mai existe...s-au împlinit într-un mac...maci...si-o inima rosie..

Liniste.Liniste.Si mai multa liniste. În camera domneste o atmosfera de înmormantare prelungita, cu ecouri largi de ochi închisi si ganduri hoinare.

De cate ori ma uit la tine ma gandesc ca am stat în loc de durere de cateva ori, de alte cateva ori am crapat de turbare, dar de cele mai multe ori am stiut ca e un miracol caci sunt aici si ca vad de exemplu cum dormi.Mi se pare mai mult miracol în asta decat în oricare alte cuvinte în care n-am încredere sau de care mi-e frica.De altfel nu conteaza, nu fac altceva decat sa ma sprijin de balcon privindu-mi mainile.smashing dashing loudable sadness flying through the mind skies.Si înainte sa-mi dau parul de pe fata ne mai privim o data si-mi bate inima speed, speed give me what i need si ne facem praf.Cam atat a fost, cum ne-am pune aceeasi melodie fiecare în casca lui 1,2,3 run si ne-am fute.Cat de imense sunt chestiile tacute si mai ales cat înseamna chestiile astea acum.

Am scutire medicala de la ce numiti voi viata, intrucat m-am îmbolnavit de nepasare. Înghesuita-n plapuma de vise buhai iluziile indecise de ieri si pana azi; Febra timpului mort imi stoarce corpul de neputinte si în curand am cam sa mor de-atat nimic.

Pe mine ma vaneaza noaptea doar vise efemere, cu par desprins si umeri goi si ochi plin de durere. Si stau asa, ma uit la ele, le mai întreb de unde vin si cine sunt. Dar ma privesc sfios si lung, isi musca buzele si fug…

Ne mintim folosind adevaruri minore, dar care nu au influentat niciodata decizii, si drumuri. Astazi sunt o mincinoasa si ma bucur ca vad asta. Nu ma scuz pe mine, nu ma acuz ca nu simt, ca nu vreau, ca am o telecomanda a creierului meu ce resusciteaza muschiul emotional la maxim. Il sugruma si il supune non culorii... cand o sa arunc telecomanda in lacul asta tulbure o sa stiu ca traiesc din nou. Dar astazi aleg sa fiu doar o mincinoasa, nu un erou al propriilor frici. Astazi sunt doar o mincinoasa, nu si o lasa. Maine pot sa fiu o domnisoara, si sa pastram formalitatile unei injuraturi ale propriei minciuni. Nu ma judeca pentru ce sunt astazi, cand in alte zile nu sunt cum am fost acum. Nu plange pentru ce-ti spun astazi, daca nu iti spun asta in fiecare zi. Nu ma crede maine, daca ieri ti-am spus adevarul, si asteapta un pic, daca ieri ti-am spus sa pleci. Nu ma amuza cand vreau sa fiu trista, nu ma minti cand vreau sa fim sinceri, nu te astepta sa nu te mint niciodata, cand ma presezi sa vorbesc, si sa inghit tacerea cu un pumn mari de semne de intrebare. Ma simt exclusa, nevoia mea de a tace nu conteaza.Minciuna mea e o pedeapsa, dar astazi, sunt tot o mincinoasa. Nu vreau sa fiu egoista. Pentru ca nu vreau sa ma minta.

Am stat sa ascult pe cel care vine si pleaca, ma invata ceva... Si o sa fiu altcineva. Astazi ma stiu intr-un fel anume, maine tot eu, dar mai roz.. sau mai negru. Cand o sa se opreasca timpul in loc, sa pot sa deschid toate usile. O sa stiu ca s-a oprit pentru mine, cea care are acum tot. Tu ma inveti sa plang, altcineva sa rad, sa pot sa le simt in final pe toate. Sa iubesc, sa urasc, sa temperez valuri, sa aprind cenusa si cand el ma va privi sa poata sa vada tot... Nimeni nu iti inchide o usa, iti umple pagini, iti sufla in viata. Nimeni nu e nimeni.. e un capitol. Astazi nu sunt un tot, dar maine voi fi. un roman. Vreau sa stiu, sa simt, sa invat. Ma intregesc.

Stalpi singuri drepti in noapte, simbolisti eterni care poarta soapte ale noptilor mele pierdute.... Astazi am vrut sa scriu ca o jignire adusa cuvintelor, astazi doar eu vreau sa fiu cea ce anuleaza culoarea formelor. Pe geam, tigara se stinge usor strivita de tocul noptii. Le-am pus nume tuturor stalpilor confundati cu toti hotii... Nu sunt romantica, nu sunt profunda, nu sunt rea, nu sunt ieftina, nu sunt ce scriu, sunt doar ce ascult. Sunt o suma a parerilor celorlalti despre mine, sunt o suma a lucrurilor ce le-am facut pentru tine. Sunt o suma. Acum plang, s-au udat obrajii de pe scheletul asta comic. S-au udat tigarile de pe bucata de gresie sparta.

De ce vrei sa iti imaginezi libertatea, Cand o poti avea oricand? De ce ravnesti la iubire, Cand o poti simti oricum? Inchide-ti ochii si deschide-ti bratele sufletului, ai sa regasesti armonia simturilor imbatata in amintiri, dorinte, frici, sentimente si imaginatie. Ai sa clipesti cuvinte ce se vor armoniza cu natura, in masura in care o simti, si o lasi sa te simta. Astazi te vei descalta, si iti vei juca degetele prin iarba insorita. Iti vei desface parul, de vei dezbraca de haine, de ganduri, de planuri, de frici, si vei alerga prin vantul incalzit de nori… in final vei innota cu pamantul, si cu copacii, si te vei imbratisa cu apa. Focul din tine, aprins de libertate, va fi suflat de o pasiune aprinsa, de a te preda fortelor divine. Astazi esti simpla creatura ce multumeste pentru ce poate simti, ce poate avea si ce poate fi. Astazi esti un rob si un conducator, un viteaz si un boem, un artist si o creatie. Astazi esti tot, intru tot.

Sunt anumite locuri sau oameni care te inspira. Atata timp cat te inspira, nu conteaza sub ce forma, pentru ce categorie de cuvinte.... doar te fac sa scrii. Te fac sa ajungi acasa si sa iti arunci geanta, sa te uiti la mormanul de haine din fata oglinzii, razand "pentru ce te-ai agitat atata", sa-ti inghete expresiile de pe fata, oricare ar fi astea, un zambet lung, si blocat, o privire in gol si blocata, o spranceana ridicata si blocata. Astazi ma inspira gusturile. Gusturi denaturate ale oamenilor de astazi. De obicei cand semnezi prezenta prin baruri, prin cluburi, si iti comanzi paharul, iti aprinzi tigara, faci un 360 grade, fara sa iti dai seama, doar pentru ca sunt putinele momente cand uitandu-te la oameni realizezi ca e viata acolo. Lumini difuze, muzica buna si brate in aer iti dau impresia ca exista esenta umana. Si oameni pe care ii elibereaza zgomotul, si dansul si emana viata prin piele, si ochi, si dans si gura, si tot ! De data asta, am descoperit baia de oameni pentru care nu contezi daca nu traiesti ca ei, nu te imbraci ca ei, nu bei ce beau ei, nu iti plac oamenii pe care ii plac ei, nu canti cum canta ei, si in final, nu ai valorile pe care le au ei. Si exprima profunzime si intelepciune, doar din auzite, si din gura, pentru ca alegerile lor, si magnetii lor sunt pline de superficialitate. Dar ei iti arunca un zambet din coltul stang al gurii, si iti ridica din spranceana melodios, pentru a-i contempla ca si invelis, ca si ambalaj, asa cum iubim caii pentru parul lor stralucitor si lung chiar daca poate sunt armasari si atat, pisicile pentru culorile lor frumoase si blana lor stufoasa chiar daca ar manca din proprii lor stapani, rasele haski pentru ochii lor albastrii chiar daca sunt considerati cei mai retardati caini, dar nu conteaza! Vom intalni intotdeauna, cai, pisici si caini haski, si va vom vedea si pe voi, lafel de plini de "standarde", de "principii", de "pofta de viata" si veti gasi intotdeauna oameni care sa isi gaseasca timp sa scrie despre voi, din respect pentru starile puternice pe care le-ati provocat, inspiratia pe care ati determinat-o si motivele pe care le furnizati constant, cat sa nu uitam de ce ne iubim asa cum suntem, si de ce ne amintesc experientele astea sa ramanem rebeli intr-o societate haotica.