duminică
e timpul sa-mi fac ordine în hartii
n-am mai facut de multa vreme asta
ar trebui sa îmi pun sandalele
sa trec salutand cunoscuti
sa aleg colturi în care încep strazile
s-ar tarâ în urma mea toate perdelele si toate rasetele
si toate lacrimile încuiate dincolo de ele
compresele si ceaiurile fotoliile de gradina albumele de familie si lampile lor
declinate
ar trebui sa zambesc discret
ar trebui sa înfasor tot ce m-a durut
sa le adun bine pe langa mine ca pe-o haina prea larga
fiecare rasarit spalacit sau cetos
fiecare urlet de prea mult bine
de fiecare data cand vorbeam
ceva
era strans în pumn tare la spate
mai aprindeam o tigare
si mi se umfla sufletul ca o toba
pareri curioase falfaie peste turle
muzica înghitita
se topeste încet în nodul gatului
ar trebui sa ma întorc acasa
daca as sti unde e asta
sâmbătă
miercuri
nu-ti risipi sansele
printre gratii
am respiratia grea
ar trebui sa fie doar
o cafea, nu?
în clipa asta n-am pe nimeni
pastreaza-te liber pentru dupa-amiaza
toate clasicele lipsa la apel
plus ochii tai minunati îngeri destin
alegeri
bla bla
fara ghilimele
stiti si voi chestiile astea
lipsa de îndrazneala clatina usurel
gene de vin
în pahare
racnetele strazii se loveau
love changed everything
peste noi curg cuvintele
moi
ca niste perdele
aici nu mai e mult tu mult eu
deodata
mi-am dat seama
cum gandul se-ntinsese peste masa
îmi mangaia talpile
stateam înghesuita
în mijlocul pieptului
uitasem zidurile solide
uitasem
ca surad
aceleiasi ore, aceluiasi loc
altei directii
uitasem
Vanessa Bruno "Le bel été" from Frashier on Vimeo.
si restul incepe de la 01:25
duminică
zece pictori concep suprafete de sticla
otrava si frumusete
te dezbraca, te lasa
o idee profanata
ca interiorul unei cladiri
îti acoperi ochii
document psihologic
din urma
trag storul peste vesminte aruncate în dezordine
ei platesc acum – au
tabula rasa
abia asa
pot vorbi fara jena despre fobiile sentimentele si dorintele lor
nestavilit
trupul tau zambeste
manipuleaza valorile ordinea si simetria
ei tin fata ta în mîini
miroase
cruzimea abia ascunsa
ce sopteste
micutule nu întelegi oare ca nu ne vom desparti niciodata
îti astup gura
vineri
miercuri
o fiara uriasa
printre ziduri
asa trece ziua asta îsi trage
picioarele
unul dupa altul unul dupa
altul
se îngramadeste ne mananca
urmele
sap
adanc tot mai
adanc
un adevar crud se leagana
se leagana
lumina
îmi starneste simturile
instincte si greata un nod
în gat
nostalgia
panza galbena
amintire lucida pe sub rochia ta
trecatoare
dumnezeu ne tine fetele ca pe o portocala
nu se îndura sa o cojeasca
nu înca
nu
gratiile tin binele si raul
priponit
nu voiam sa vad filmul asta
ca o victima
duminică
miercuri
aici scrie cum îti treci mainile prin par
mai ai înca o nota de plata
las-o balta strigi si
alergi în capatul lumii
preferai o sticla cu lapte
tu te prefaci ca e mama pe care n-ai avut-o niciodata
tu te prefaci ca stii sa privesti campurile fara sa te doara
ochii.
ca-ti plac cartile
tu minti ca plangi
disperare suna frumos în franceza
tu nu cosi niciodata si oricum n-ai cumpara ac si ata
lucrurile rupte nu se unesc.
tu te prefaci ca
luminile s-au aprins
oamenii înnotau ca niste pesti
tineri.
din copaci curge o provincie verde
încercai sa treci drept ceea ce nu esti
sa treci peste drum
un tunet
o gratie feroce musca din obraji
vorbesti prea tarziu
am întins mana
nu-i nevoie sa ma prefac
n-ai niciodata umbrela
e 5 dimineata a fost mult intuneric vreau sa vad
rasaritul
asa'i cand uneori mai scriu
luni
n-am de ce sa te ascult
nu e scrisul tau
e
o lene
presupune
ca e usor
sa pui vorbe
sunt o gramada de posibilitati
le întinzi ca pe o guma second-hand
urmeaza logica bataioasa a soldatilor de plumb nevinovat de corecti dupa toate regulile
ai putea da pasente le-ai putea amesteca între ele vopsea piese noroi sau orice altceva
asta daca nu vrei
sa
te murdaresti pana la cot glinsandu-le pe textura mea
nesatula
si absenta
ca pe niste bomboane raffaello
incredibil de volatile
pe buza de jos scriu ca ignor o suma de retete
de fapt
e foarte greu sa pui vorbe
cel mai mult mi-au placut zornaind
de foarte de sus ca niste zaruri
pe masa goala
nesfarsit de neagra si lunga
exact ca un viitor teribil de tentant
si incert
simt acut
o întepatura hilara
ma strange de gat gustul stramt de suflet
cersetor în haine de print
sau poate era gandul ca
cerneala se albeste vazand cu ochii
si-am uitat titlul pe aici pe undeva
printre vorbe
vineri
e foarte ciudat cat ajuta scrisul sa gandesti
se frange contactul cu lucrurile
aerul e
un val gros o
miere insuportabila
grea
se ridica si ma strange de gat
cand razi ai ochii usor înlacrimati
tin în ei
o senzatie de
voluptate si durere
forma patului
dezgolirea amiezii
unghiul coapsei
bratara
mici deosebiri revarsate peste
amanunte fara importanta
mainile goale
privirea
suradea limpede pe deasupra
cutiei de santal
as fi vrut sa spun mai multe
alb nimicitor
lumina
apasa pe creieri
îmi inunda gura
cad de la sute de metri
ma uitam
dupa cineva ca tine
joi
din acesta retragere grabita se oprea la întamplare
sa mai simt
cum fac paranteze în viata mea
ca si cum ar fi trebuit sa beau apa
la rastimpuri
încet cu înghitituri mici asa cum scrie la carte
un nebun sare la cealalta culoare a sufletului
izbindu-se de geamuri
desteptat între atatea fete de oameni
tari penibile
rosaturi albe obosite
împing
sufocarea
patul s-a închis într-un tarziu
ca apele noaptea
dumnezeu schimba tonul
întoarce aerul cu spatele la mine
de sus
se întinde
singuratatea
groaza
delicioasa perversitate
aici casa e o replica a corpului nostru
sâmbătă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)